Noul prefect de Buzău Maria Buleandră a depus jurământul în costum de schi

Noul prefect de Buzău Maria Buleandră a depus jurământul în costum de schi
Foto: jurnaluldebuzau.ro

Prefectul județului Buzău, Maria Buleandră, instalată în funcţie după demiterea lui Gabriel Baltă, care nu a știut, în timpul viscolului, care erau cele cinci localităţi izolate în județ, a fost învestită în funcție, vineri.

Maria Buleandră a depus jurământul echipată în costum de schi, în timp ce secretarul de stat era îmbrăcat în blugi și într-o cămașă sport.

„Obiectivul meu imediat este acela de a rezolva problemele cu care se confruntă județul Buzău în această perioadă, după codurile portocalii și roșii. Mă angajez să îndeplinesc responsabilitățile la nivelul așteptărilor cetățenilor și voi face tot ce îmi stă în putință pentru a îmbunătăți relațiile Instituției Prefectului cu toate autoritățile publice locale, serviciile publice deconcentrate și societatea civilă. După rezolvarea problemelor din această perioadă vă voi comunica prioritățile pe care le am în vedere la nivel de județ”, a declarat noul prefect, Maria Buleandră, citată de Mediafax.

Secretarul de stat Iulian Matache și-a cerut scuze, în fața șefilor instituțiilor deconcentrate, a primarului municipiului, Constantin Boșcodeală și a președintelui Consiliului Județean, pentru faptul că ceremonia de învestire în funcție a noului prefect trebuie să se desfășoară în grabă şi pentru faptul că nici el și nici noul prefect nu sunt îmbrăcați adecvat evenimentului.

Noul prefect de Buzău, Maria Buleandră, are 42 de ani, este jurist, iar din anul 1991 este angajată în Prefectura Buzău.

Înainte de a fi numit prefect, ea a fost șef al Serviciului Controlul Legalității, al Aplicării Actelor Normative, Contencios Administrativ, Aplicarea Apostilei și Relații cu Autoritățile Locale, ocupând acest post din 2006 şi având ca atribuţii controlul legalității actelor administrative și reprezentarea instituției la instanțele de judecată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`