Nouă români răniţi în accidentul din Franţa, aduşi în ţară şi transferaţi la spitale ieşene
Cei nouă cetăţeni români răniţi în urma accidentului produs în Franţa în urmă cu zece zile și aduşi miercuri seară în țară, cu un avion militar, au fost transferate la trei spitale ieşene, informează Mediafax. Între cei nouă sunt și trei copii.
Victimele au fost preluate de ambulanțe de pe aeroportul din Iași și transferate în siguranță la spitale.
„Sunt nouă persoane aduse din Franţa la Iaşi, şase adulţi şi trei copii. Minorii au fost internaţi la Spitalul de Copii «Sfânta Maria» din municipiu. Cinci adulţi au fost duşi la spitalul «Sfântul Spiridon», iar o altă persoană rănită, o femeie, a fost transferată la Spitalul de Pneumoftiziologie”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu, coordonatorul SMURD Iaşi.
”Pacienţii sunt cu fracturi, contuzii, luxaţii şi plăgi”, a mai spus medicul ieşean.
La acţiunea de repatriere au luat parte atât ministrul român de Externe Titus Corlăţean, cât şi Raed Arafat, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii.
Accidentul din 2 septembrie s-a soldat cu moartea unei fetiţe românce şi rănirea altor 42 de români, autocarul cu care aceştia se deplasau răsturnându-se pe autostrada A8. (Detalii AICI)