Nou val de scumpiri în România. Bogdan Matei (PSD): „Sunt creșteri la anumite produse nejustificate” (VIDEO)

Nou val de scumpiri în România. Bogdan Matei (PSD): Sunt creșteri la anumite produse nejustificate (VIDEO)
Sursa foto: Facebook / Bogdan Constantin Matei

Senatorul PSD Bogdan Matei a comentat într-o intervenție pentru B1 TV perspectiva unui nou val de scumpiri în România. Acesta a precizat că acest pericol al creșterii prețurilor nu trebuie să fie adus în discuție în contextul campaniei electorale:

Bogdan Matei, despre un nou val de scumpiri

„Ele nu trebuie puse în logica acestor alegeri. Știu că toată lumea este tentată să spună, da vor face tot ce e posibil până câștigă alegerile și după aceea nu se mai aude absolut nimic. Tocmai de aceea spun foarte clar că nu trebuie puse cele două lucruri în aceeași oală.

Este o problemă a Guvernului pe care, din punctul meu de vedere, până la ora actuală a gestionat-o corect, inclusiv prin plafonarea prețurilor pe care ați menționat-o și dumneavoastră, dar nu e mai puțin adevărat că știm foarte bine că atunci când există sezon estival, că atunci când există sărbători prețurile pentru anumite produse sigur că cresc nejustificat. De ce? Pentru că totuși trăim și să nu uităm în economia de piață care nu face nimic altceva decât cerere și ofertă, dar revenind la subiectul principal, sigur că sunt anumite creșteri din punctul meu de vedere, la anumite produse nejustificate”.

Bogdan Batei a precizat că în urma soluției plafonării adaosului comercial producătorii nu au de suferit:

„Tocmai de aceea, Guvernul României a găsit acest mecanism de plafonare a Adaosului, pentru că e important să specificăm și acest lucru. De ce? Pentru că nu producătorul are de suferit în toată această poveste și cu siguranță că analiza va fi una permanentă, astfel încât să putem să intervenim de fiecare dată pe anumite produse care sigur fac parte din coșul zilnic al fiecăruia dintre noi și este obligația Guvernului să intervină pe ordonanța de guvern ori de câte ori consideră necesar acest lucru”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:47 - Prezența la vot la ora 19.00, sub nivelul din 2019 și 2014
19:40 - Rareș Bogdan: Bătălia pentru turul 2 se dă acum între Ciucă și Lasconi. Suveraniștii nu mai au șanse / Unul dintre candidați va avea un scor surprinzător de mare pentru un independent // Mesaj de mobilizare pentru membrii de partid (VIDEO)
19:15 - Ciolacu a afișat un zâmbet în fața reporterilor, în seara primului tur al prezidențialelor: „Românii au dreptate întotdeauna”
19:12 - Un român în vârstă de 109 ani a votat acasă, cu urna mobilă, în Cluj: „Am votat pentru copiii noștri”
19:07 - Alegeri prezidențiale 2024: Peste 8 milioane de oameni au votat până în ora 19.00. Prezența la urne se apropie de 50%
18:55 - Un român care a votat în Belgia, a pus ștampila și la Bacău și s-a ales cu dosar penal pentru fraudă
18:38 - Vestea că sunt alegeri n-a ajuns în cătunele din România: „N-am știut”. Cum e viața într-un sătuc de munte în care trăiește un singur copil
18:29 - Un copil și o tânără de 25 de ani au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un TIR
18:11 - Ce scrie presa internațională despre alegerile prezidențiale din România: „Un punct de cotitură”, e în joc sprijinul acordat Ucrainei
17:54 - Peste un milion de tineri votează pentru prima dată. Ce așteptări au de la viitorul președinte: „Să aibă integritate și empatie” / „Să-și respecte promisiunile” / „Votez pentru că schimbarea începe cu mine” (VIDEO)