Nominalizările Danei Constantinescu și a lui Valeriu Nistor pentru posturile de ambasador în Italia, respectiv în Qatar, respinse în comisii

Publicat: 26 06. 2012, 16:25
Foto: en.wikipedia.org

Nominalizările Danei Constantinescu și a lui Valeriu Nistor pentru posturile de ambasador în Italia, respectiv în Qatar au fost respinsă, marți, în Comisiile pentru politică externă ale Parlamentului.

Propunerea Danei Constantinescu a fost respinsă cu nouă  voturi „împotrivă”, trei voturi „pentru” şi două abţineri, potrivit Mediafax.

Motivul a fost, printre altele, necunoașterea ea numelor miniştrilor italieni care deţin portofoliile de Interne şi Externe.

Întrebarea i-a fost adresată de preşedintele Comisiei pentru externe a Senatului, Mircea Geoană. De altfel, acesta a susţinut că nominalizarea Danei Constantinescu este una politică, deoarece aceasta nu face parte din corpul diplomatic.

Constantinescu a motivat lipsa de cunoștințe spunând că un ambasador studiază CV-ul unui ministru doar atunci când are o întâlnire cu acesta.

Prestaţia candidatei a fost criticată și de către deputatul PNL Călin Popescu Tăriceanu, care a afirmat despre aceasta că nu stăpâneşte materia şi că prezentarea sa a fost făcută într-o „totală abrambureală”.

Tot în cadrul ședinței de marți, a fpst respinsă și nominalizarea lui Valeriu Nistor ca ambasador în Qatar, din cauza lipsei de expertiză a candidatului în domeniul diplomaţiei.

Propunerea a întrunit şase voturi „împotrivă”, cinci voturi „pentru” şi două „abţineri”.

În aceste condiții Mircea Geoană a cerut MAE să demareze cât mai rapid procedura de desemnare a unei noi persoane pentru funcţiile de ambasadori în Italia și Qatar. Geoană s-a arătat deosebit de interesat în special de numirea unui ambasador în Italia, cu care România are relații strategice.

„Din punct de vedere al intimităţii şi densităţii relaţiei între România şi Italia, este o relaţie fără precedent. Nu există o relaţie … cu excepţia Republicii Moldova, este o relaţie în care avem un milion şi jumătate de români care muncesc acolo. Avem zeci de firme italiene aici, avem atât de multe afinităţi culturale (…), iar ce s-a construit politic cu această ţară … e nevoie de un personaj de calibru”, a fost de părere Mircea Geoană.

Pe de altă parte, marți au fost avizate favorabil cinci propuneri de ambasadori făcute de MAE, pentru Egipt (Corneliu Alexe), Regatul Belgiei (Alexandru Tinca), Emiratele Arabe Unite (Adrian Măcelaru), Lituania (Dan Bălănescu) şi Thailanda(Ovidiu Jacotă).