“Noi suntem aleşii poporului nostru, nu poporului lui. Dânsul a venit din Germania”. Un deputat PSD, CONDAMNAT pentru corupție, TUNĂ ȘI FULGERĂ la adresa lui Klaus Iohannis

“Noi suntem aleşii poporului nostru, nu poporului lui. Dânsul a venit din Germania”. Un deputat PSD, CONDAMNAT pentru corupție, TUNĂ ȘI FULGERĂ la adresa lui Klaus Iohannis
Foto: inpolitics.ro

În urma discursului susținut de președintele Iohannis în plenul Parlamentului, deputatul PSD Cătălin Rădulescu a precizat că ceea ce a spus șeful statului a avut rolul de dezbina.

În plus, Cătălin Rădulescu spune că nu se simte reprezentat de președintele Klaus Iohannis.

Deputatul PSD spune că el și colegii lui sunt aleșii poporului și nu ai lui Iohannis și că acesta a venit din Germania, semn că nu știe bine cum stau lucrurile în țară.

„Nu ne reprezintă, nu e preşedintele nostru. Să stea cu cine l-a ales. Deci, nu e preşedintele meu. Ne-a dezbinat de mult, acest preşedinte ne-a dezbinat. Noi suntem aleşii poporului nostru, nu poporului lui. Dacă azi venea cu un mesaj de pace, frumos, ca să stăm să discutăm la masă, aşa cum a spus domnul Tăriceanu, era OK, dar dânsul a venit cu un alt mesaj. Dânsul a venit din Germania, ca să ştiţi de unde”, a declarat deputatul PSD Cătălin Rădulescu, potrivit Digi24.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`