Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, mai multe decrete de promulgare a unor legi. Actele normative vizează cooperarea judiciară între statele UE, funcționarea Poliției Române, promovarea mașinilor nepoluante, prelungirea termenului de depunere a declarației anuale privind beneficiarul real al persoanei juridice și declararea Complexului „Memorialul Revoluției – Decembrie 1989” din municipiul Timișoara ansamblu de interes național.
Noi decrete semnate de Iohannis
Decretele semnate, luni, de președintele Klaus Iohannis:
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2007 privind unele măsuri pentru consolidarea cooperării judiciare cu statele membre ale Uniunii Europene în vederea facilitării aplicării de către România a Regulamentului (UE) 2018/1727 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust) şi de înlocuire şi abrogare a Deciziei 2002/187/JAI a Consiliului (PL-x 505/25.10.2021);
- Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 46/2000 privind declararea Complexului „Memorialul Revoluției – Decembrie 1989” din municipiul Timișoara ansamblu de interes național (PL-x 33/09.02.2022);
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea art. 36 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcționarea Poliției Române (PL-x 334/14.09.2021);
- Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2021 privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante, în sprijinul unei mobilități cu emisii scăzute, pentru abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2011 privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic şi a Legii nr. 37/2018 privind promovarea transportului ecologic (PL-x 408/04.10.2021);
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2021 pentru prelungirea termenului de depunere a declarației anuale privind beneficiarul real al persoanei juridice, prevăzut la art. 56 alin. ( 4) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 296/30.06.2021);
Eveniment - 24 nov, 13:08