Nigeria: O femeie le-a cerut violatorilor să o omoare. Autoritățile nu reacționează

Publicat: 23 09. 2011, 19:05

O tânără femeie din Nigeria care a fost în repetate rânduri violată de mai mulți bărbați i-a rugat pe aceștia să îi ia viața.

Videoclipul în care atacatorii o violează pe rând, într-un cămin studențesc din orașul Uturu, a fost scos de pe internet, la cererea autorităților. În imagini  se putea observa cum atacatorii violau femeia, o agresau fizic, o batjocoreau și începeau să o violeze din nou. Tânăra le spunea plângând să o omoare, însă barbații începeau să râdă, precizează Daily Mail.

Ministrul Tinertului din Nigeria le-a cerut polițiștilor să prindă violatorii rămași încă neidentificați. Potrivit unor activiști din Nigeria, violurile s-au înmulțit în ulima vreme, însă numărul este subestimat de autorități.

“După ce săvârșesc astfel de acte, răufăcătorii se mai și filmează și fac imaginile să circule. Pentru mine, acest lucru înseamnă că provoacă societatea să ia măsuri. Deocamdată, mulți scapă nepedepsiți”, a spus Josephine Effah-Chukwumam, directorul executiv al unui ONG nigerian pentru protejarea femeilor.

Purtătorul de cuvânt al poliției din statul Abia, Geoffrey Ogbonna, spune că nimeni nu a raportat autorităților violul. Întrucât acesta a aflat de imagini abia după ce au fost șterse de pe internet, a declarat că “la cum arată lucrurile, nu cred că s-a întâmplat așa ceva. În orice caz, autoritățile nu știu despre acest incident”.