Nicușor Dan vrea să crească de 40 de ori amenzile pentru mucuri de țigări în parcuri, distrugerea băncilor din parcuri și distrugerea copacilor
Primăria Municipiului București, condusă de Nicușor Dan, vrea creșterea amenzilor, chiar și de 40 de ori, pentru distrugerea parcurilor din Capitală.
Actualele amenzi datează din 2009 și sunt cuprinse între 50 de lei și 100 de lei.
Primăria a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre care prevede sancționarea cu amendă de la 4.000 Ia 5.000 lei, pentru persoanele fizice și de la 4.500 la 5.000 lei, pentru persoane juridice, a următoarele fapte:
- a) Decojirea trunchiurilor arborilor, baterea de corpuri straine pe trunchiuri/ramuri (inclusiv fixarea de indicatoare și reclame, găurirea arborilor), turnarea de substanțe toxice sau inflamabile pe tulpinile arborilor, intervenjia de orice feI pe trunchiurile arborilor, arbuștilor, trandafirilor, lianelor, gardurilor vii;
b) Defrișarea oricarui arbore sau arbust, fără avize;
c) Tăierea de ramuri de arbori și arbuști (intervenții în coronamente/toaletari) fără avize
d) Transplantarea arborilor și arbuștilor fara avize
e) Nerespectarea regulilor de aparare împotriva incendiilor pe spatiile verzi;
f) Distrugerea totala sau parțiala a mobilierului urban, a vaselor decorative, statuilor, monumentelor, cladirilor, chioșcurilor, împrejmuirilor și fântânilor arteziene;
g) Deteriorarea aleilor, cailor de acces, bordurilor, stalpilor de iluminat, gurilor de incendiu, rețelelor electrice și de irigat, gurilor de scurgere și a capacelor caminelor rețelelor de utilități din spațiile verzi;
h) Prinderea faunei specifice ecosistemului parcurilor și gradinilor;
i) Aruncarea de ambalaje, hartii, sticle, resturi menajere, tigari, cadavre de animale și orice alte deșeuri pe spațiile verzi, alei, fântâni, lacuri, bazine.
Proiectul e pus în dezbatere publică și va deveni normă doar dacă e votat de Consiliul General al Municipiului București.