Nicușor Dan, despre disputa din USR: Cred că decizia în ce mă privește va fi favorabilă. Oamenii din București vor altă administrație, iar USR trebuie să fie partidul unei generații (VIDEO)

Nicușor Dan, despre disputa din USR: Cred că decizia în ce mă privește va fi favorabilă. Oamenii din București vor altă administrație, iar USR trebuie să fie partidul unei generații (VIDEO)

Mai mulți USR-iști din conducerea centrală a partidului sunt revoltați de decizia de amânare a desemnării candidaților la alegerile locale care nu sunt membri de partid. Aceștia acuză că majoritatea controlată de Dan Barna încearcă astfel să îl scoată pe Nicușor Dan din joc pentru a-l favoriza astfel pe candidatul PLUS, Vlad Voiculescu.

Nicușor Dan, în schimb, e încrezător că situația din USR se va tranșa în favoarea sa. El a precizat, pentru B1 TV, că statutul USR, așa cum l-a gândit el acum patru ani, prevedea că scopul partidului era tocmai să aducă oameni competenți din societatea civilă pe poziții importante, chiar dacă aceștia nu sunt și nu vor să fie membri de partid. Dan a mai susținut că juriștii USR au susținut deja că o eventuală susținere a sa de către acest partid nu este în afara statutului.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

„Decizia de a îmi depune CV-ul în competiția internă a venit după întâlniri cu membrii sectoarelor USR, care au avut loc în iulie. Cu câteva luni înainte, cerusem sprijinul partidelor de Opoziție pentru o candidatură independentă. Am mers să vizitez oamenii din filialele USR și mi-au spus să-mi depun candidatura și asta am făcut. A fost un vot electronic, 800 la 300 au spus că e bine să fiu și eu în competiție. Au urmat niște dezbateri și va urma un vot electronic al membrilor USR București pe cine să susțină.

E o discuție juridică dacă statutul permite sau nu, eu cred că s-au pronunțat deja juriștii. A fost o scrisoare făcută de opt juriști, care au spus că statutul permite. Acum e o dezbatere internă pe tema statutului.

Am spus că statutul USR, cum l-am scris acum patru ani, spune că scopul USR e să extragă persoane competente din societate și să le pună în poziții potrivite. Nu neapărat membri de partid! E chiar principiul fundamental. USR, care s-a născut din societatea civilă, vrea să aducă oameni din societatea civilă în poziții în care pot să facă bine societății. Cred că situația se va tranșa favorabil.

Am explicat de ce am plecat acum doi ani jumate și nu vreau să reiau. Eu cred că USR trebuie să fie partidul unei generații și să se adreseze oamenilor de diverse opinii care vor să schimbe sănătate, infrastructură, administrație, sistem de educație. Mai cred că oamenii din București vor altă administrație decât Firea și PSD.Votanții Opoziției vor un candidat unic, PNL și USR-PLUS să susțină un singur candidat.

Eu am încredere că decizia în ceea ce mă privește va fi favorabilă”, a declarat Nicușor Dan, pentru B1 TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Antrenorul secund al Ungariei s-a prăbușit în timpul meciului cu Olanda și a fost înconjurat rapid de colegi. Primele detalii despre starea lui Adam Szalai
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”