Nicuşor Dan spune că dacă PMB ar avea un buget mărit principala urgenţă ar reprezenta-o transportul public

Publicat: 23 10. 2024, 10:28
Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei. Sursa foto: Nicuşor Dan / Facebook

Nicuşor Dan a vorbit într-un dialog pe Facebook cu bucureştenii despre scenariul în care Primăria Capitalei ar avea un buget mărit, ca urmare a referendumului pe care l-a inițiat. El a precizat că principala urgenţă ar fi investiţia în transportul public.

El a menţionat că multe dintre cele 1.000 de autobuze ale Municipalităţii au depăşit un milion de kilometri, iar unele nu au aer condiţionat, potrivit stirileprotv.ro.

Edilul general a arătat că, în prezent, suma pe care PMB poate să o aloce investiţiilor este mult mai mică faţă de „nevoile mari pe care oraşul le are”.

Astfel, în prezent banii merg în mare parte către: datoria publică, subvenţia la transport public, subvenţia la termoficare, funcţionarea spitalelor şi a teatrelor, iluminat public, semafoare, lucrări de reparaţii la străzi şi poduri, marcaje rutiere.

„Nimeni nu s-a gândit să facă un mare spital, care să comaseze dintre spitalele care în momentul de faţă sunt în subordinea Primăriei şi care funcţionează în nişte clădiri care nu mai sunt de mult în standarde. Nimeni, în afară de oportunitatea de a lua bani – fie din Fondul de Mediu sau din fonduri europene – nu şi-a pus problema să cumpere 1.000 de autobuze, pentru că niciodată nu au existat banii aceştia”, a spus edilul general.

El a menţionat că, dacă Primăria Capitalei, prin CGMB, ar fi gestionat întreg bugetul Municipiului şi l-ar fi repartizat „judicios” între administraţiile locale şi instituţii, suma de 1,5 miliarde de euro pentru transferul ELCEN în subordinea PMB ar fi putut fi suportată.