Nicușor Dan: Piedone e cel mai bine clasat în bazinul PSD, pentru că a reușit să pară că e din afara clasei politice, deși e acolo de 30 de ani / Mulți vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, așa încât să nu iasă Piedone

Publicat: 08 05. 2024, 08:50
Sursa foto: Nicușor Dan / Facebook

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și candidat independent, susținut de Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, FD), pentru aceeași funcție, a declarat că această cursă electorală e una între PSD și anti-PSD. În prima categorie, Cristian Popescu Piedone e un candidat mai puternic decât Gabriela Firea deoarece a reușit cumva să-și construiască imaginea aceasta de om din afara politicii, deși el e în politică de 30 de ani. Iar în partea anti-PSD, Nicușor Dan crede că el e un candidat mai puternic decât Sebastian Burduja, prin urmare mulți dintre votanții de dreapta pe el îl vor vota, pentru că are mai multe șanse să-l învingă pe candidatul taberei PSD.

Totodată, Nicușor Dan a vorbit despre piedicile pe care i le-a pus Guvernul în dezvoltarea Bucureștiului, punctând că după alegeri e nevoie de o discuție serioasă despre relația instituțională Guvern – Primăria Generală.

Cum vede Nicușor Dan lupta electorală cu Piedone și Firea

„Sebastian Burduja este în competiție, însă una este consiliul general, unde, evident că fiecare votează partidul pe care îl susține, alta e poziția de primar, unde funcționează teoria votului util. Pentru că un simpatizant al PNL, când știe că de votul său depinde dacă primarul va fi Nicușor Dan, Gabriela Firea sau Popescu Piedone îl votează mai degrabă pe Nicușor Dan decât pe Sebastian Burduja, fără să facă o alegere de calitate între ei. (…)

Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidați de stânga, și eu cred că va fi cu Cristian Popescu Piedone. În funcție de diferența între mine și unul dintre acești doi candidați de stânga depinde și de cât de motivat va fi simpatizantul PNL să voteze cu mine sau poate va considera că diferența e destul de mare și va vota cu candidatul partidului lui”, a declarat Nicușor Dan, la Europa FM.

El a mai spus că din bazinul PSD, Piedone e mai bine clasat decât Firea: „Pare că Piedone e în continuare cel mai bine clasat din bazinul de stânga PSD, pentru că a reușit să pară că este în afara clasei politice, deși e acolo de 30 de ani, pe diferite poziții”.

„Mulți dintre ei vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat ca fiind anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea. Asta e”, a mai spus Dan.

Nicușor Dan acuză Guvernul că i-a pus frână în dezvoltarea Bucureștiului

Totodată, acesta a vorbit și despre piedicile pe care le-a primit din partea Guvernului, de când e primar general.

„Eu cred că noi trebuie să funcționăm totuși instituțional. Primarul trebuie să aibă o pondere mediatică care să facă Guvernul să plătească atunci când este nedrept cu autoritatea locală. Cred că acesta este mecanismul. Faptul că ei ne-au tăiat 600 de milioane din bugetul de anul acesta e total nerezonabil. Pentru că aveam și noi niște planuri începute acum un an.

Cred că după toate aceste alegeri din 2024 trebuie să existe o discuție serioasă între Guvern și primarul municipiului București, pentru că e vorba totuși despre dezvoltarea unui oraș de care depinde economica României, iar acest dialog nu a existat, dar nu din vina noastră”, a mai declarat Nicușor Dan, pentru Europa FM.