SURSE: Nicușor Dan și-a făcut un nou partid care a fost deja înregistrat la Tribunalul București de mătușa soției sale / Fostul președinte USR, în 2014: „Ceva ce îmi stă acum în cap ca simbolistică e Uniunea Forţelor Locale”

Publicat: 21 01. 2020, 12:40
Foto: Nicușor Dan / Facebook

Nicușor Dan și-a stabilit o plasă de siguranță în cazul în care candidatura sa pentru Primăria București nu va fi acceptată de către Alianța USR. Astfel, la Tribunalul București este deja înregistrat un partid intitulat Uniunea Forțelor Locale. Acesta este înregistrat de către trei persoane necunoscutului spațiului public, dar sursele B1.ro confirmă că acesta este partidul lui Nicușor Dan.

Mai mult, această informație este susținută chiar de către o declarație dată de Nicușor Dan în 2014, înainte de a crea USB, când afirma că dacă își face un partid vrea să îl intituleze Uniunea Forțelor Locale, dar ar putea schimba acest lucru datorită similitudinii cu Uniunea Social Liberală care era la putere atunci prin alianța PNL cu PSD.

„Eu am anunţat că facem un partid doar ca vehicul electoral. Acest lucru vine din răspunsul la o problemă foarte pragmatică. (…) Am început să lucrăm pe proiectul Bucureşti 2016, sunt probabil 80 de oameni care lucrează în momentul de faţă pe diferite sectoare, ca să putem să propunem ceva foarte coerent. (…) Nu l-am stabilit încă (nr. numele partidului). E posibil să-l testăm chiar pe internet. Ceva ce îmi stă acum în cap ca simbolistică e Uniunea Forţelor Locale… Dar UFL e prea aproape de USL, deci probabil că n-o să fie acesta”, afirma Nicușor Dan în 2014, într-un interviu pentru Revista Sinteza.

UFL a fost înființat în instanțăde Nicoleta Teodorescu, Elena Victorița Enescu și Alina Dimache. Prima dintre aceste este, conform surselor B1.ro,mătușa soției lui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru.

Acest partid ar putea fi cel care va înregistra candidatura lui Nicușor Dan pentru Primăria Municipiului București, în contextul în care deși acesta este susținut de USR București pentru alegerile locale, în interiorul alianței se manifestă puternic o grupare care îl vrea pe Vlad Voiculescu.

Foto:Inquam Photos / Octav Ganea

De altfel, abia intrat în USR, Moise Guran și-a manifestat sprijinul pentru Vlad Voiculescu și s-a prezentat chiar la evenimentul acestuia de campanie.

De asemenea, există speculații pe scena politică după intratea lui Moise Guran că acesta ar putea să contribuie la înlăturarea lui Dan Barna din fruntea USR și la finalizarea discuțiilor pentru fuziunea cu PLUS, noul partid urmând a fi condus Dacian Cioloș, secundat de fostul jurnalist. Astfel, Nicușor Dan ar putea profita de noul context politic pentru a atrage în UFL nemulțumiții din USR care au colaborat cu acesta pe vremea când a fondat Uniunea Salvați Bucureștiul sau pe acei membri care nu s-ar mai integra într-o formațiune care va adopta o doctrină de centru-dreapta.