Nicușor Dan: "Noi nu vom face o alianță cu PNL nici înainte, nici după alegeri, însă este posibil să sprijinim același prim-ministru, Dacian Cioloș"

Publicat: 12 10. 2016, 17:04

Liderul partidului Uniunea Salvați România, Nicușor Dan, a exclus, miercuri, orice șansă privind o alianță electorală cu PNL, dar a precizat că este posibil ca în urma alegerilor parlamentare să sprijine aceeși persoană pentru funcția de premier, și anume actualul lider al executivului, Dacian Cioloș.

"Noi nu vom face o alianță cu PNL nici înainte și după alegeri însă este posibil să sprijinim același prim-ministru, iar acest prim-ministru potențial este foarte posibil domnul Cioloș" a precizat președintele USR, conform hotnews.ro.

Nicușor Dan a anunțat că este posibil ca 5 sau 6 miniștri sau secretari de stat din actualul guvern Cioloș să se regăsească pe listele din alegerile ale partidului său, discuții cu aceștia în acest sens având loc în prezent.

"Este vorba de 5-6 persoane din guvern, ministrii și secretari de stat. Pentru fiecare a fost o dilemă, au mandat de terminat. Ar veni sa ajute USR-ul și cei mai multi și-au prelungi cât mai mult posibil mandatul" a declarat Nicușor Dan.