Pasajul Doamna Ghica urmează să fie gata la finalul anului 2022. Anunțul a fost făcut de primarul general Nicușor Dan, în timpul unei conferințe de presă susținută în Sectorul 2.
În prezent, Pasajul Doamna Ghica este cel mai important proiect de infrastructură pe care îl demarează Primăria Capitalei, iar Nicușor Dan a mers vineri în Sectorul 2, pentru a vedea lucrările.
„Fosta administraţie ştia din 2019 că o să urmeze un blocaj financiar şi totuşi s-a lansat în aventura asta. La momentul în care s-au blocat conturile şi, deci, implicit şantierul, lucrările erau la 48% executate şi 37% plătite.
Între timp am reuşit să deblocăm conturile, adică să putem să plătim investiţii. Între timp am plătit restul de plată către antreprenor. În luna iunie am semnat un acord, după cum ştiţi, cu Primăria Sectorului 2, prin care noi, Primăria Capitalei, punem 110 milioane de lei şi Primăria Sectorului 2 pune 30 de milioane de lei. În felul acesta, avem perspectiva să terminăm această lucrare”, a explicat primarul Nicușor Dan, la conferința de presă de vineri.
Primarul general a anunțat că din această toamnă, circulația în zona Pasajul Doamna Ghica urmează să revină la normal, mai exact la două bezni pe sens.
„În această toamnă vom reuşi să avem două benzi pe sens, adică să revenim la ce era înainte ca acest şantier să fie pornit: să avem două benzi pe sens pe toate laturile acestei intersecţii.
Procedura de achiziţii a tablierului metalic a fost declanşată, o să avem îl avem în primăvara anului viitor şi la sfârşitul anului viitor o să avem întreaga lucrare terminată.
A intervenit un eveniment şi primarul sectorului 2 nu a putut să fie prezent azi, însă vreau să vă asigur că colaborarea cu domnia sa este extrem de bună pe acest subiect şi pe alte subiecte care vizează viaţa bucureştenilor”, a mai precizat Nicușor Dan.