Nicușor Dan, președintele Grupului de Inițiativă al Uniunii Salvați Bucureștiul, candidat la Primăria Bucureștiului la alegerile de anul viitor, a declarat că nu vrea să se poziționeze politic “pentru că nu vreau sa împart în două o întreagă clasă de oameni care s-a săturat de modul în care se face politică”.
Nicușor Dan a mai spus că “mafioții din primăriile din București și din jurul lor” îl înjură de mult pentru că le încurc afacerile.
“E o luptă pe care am început-o în 2006, ca să rezolv probleme importante ale orașului, care mă deranjau. Nu vreau să fiu Primar General ca să îmi pun asta în CV, vreau să fiu Primar General ca să rezolv un număr de lucruri, care din 2006 până acum au ajuns să ocupe întregul spectru de probleme ale orașului. Pe de altă parte, mafioții din primăriile din București și din jurul lor mă înjură de mult pentru că le încurc afacerile, n-o să mă tem tocmai acum când lumea lor se destructurează”, s spus Nicușor într-un inteviu acordat jurnalistului Robert Turcescu, scrie EVZ.
Acesta și-a anunțat candidatura la Primăria Capitalei după arestarea lui Sorin Oprescu, precizând că dorește să facă “curațenie” la nivelul funcționarilor.
“Voi candida la Primarie în numele partidului Uniunea Salvați Bucureștiul – USB, înființat împreună cu oamenii care s-au implicat în campania din 2012, când am candidat ca independent. USB-ul va propune o listă de candidați la Consiliul General, tocmai pentru a susţine politica primarului, după cum va propune candidaţi pentru primăriile de sector şi pentru consiliile locale ale sectoarelor. Pe de altă parte, poziţia Primarului în raport cu Consiliul General nu e așa de disproporționată cum pare. Toți funcționarii Primăriei sunt în subordinea primarului, nu a Consiliului, iar primarul general poate să facă curățenie la nivelul funcționarilor. Nu mă va obliga niciun Consiliu să țin în Primărie vreun director corupt, sau incompetent. Primarul organizează licitațiile, el semnează autorizațiile, tot el poate face toată administrația transparentă. Consiliul General poate doar să blocheze finanțarea pe anumite proiecte, dar și aici, întrucât primarul este cel care propune bugetul și tot primarul cel care propune proiectele, el poate să propună un număr restrâns de proiecte și să forțeze Consiliul să i le voteze sau să lase bani necheltuiți”, a mai spus liderul partidului Uniunea Salvați Bucureștiul – USB.