Nicușor Dan: Instituțiile statului sunt puse în slujba unui partid mafiot. Nimic nu justifică reacția disproporționată a jandarmilor
Peste 250 de persoane venite să protesteze în Piața Victoriei au avut nevoie de îngrijiri medicale, din cauza intervenției extrem de brutale a jandarmilor.
Nicușor Dan susține că reacția forțelor de ordine a fost abuzivă și disproporționată, dat fiind că oamenii, cu foarte puține excepții, erau pașnici. Iar provocatorii puteau fi ușor extrași din mulțime, numai că jandarmii n-au vrut să facă asta, scrie politicianul, într-o postare pe Facebook.
Dan mai susține că instituțiile statului sunt puse în slujba unui partid mafiot și acționează împotriva intereselor românilor.
În acest context, el îi cere demisia Ministrului de Interne, Carmen Dan.
”Ministrul Carmen Dan trebuie să răspundă public pentru abuzurile jandarmeriei din seara aceasta, pentru gazele lacrimogene aruncate în locuri în care se știe că se află de regulă copii și persoane în vârstă (girafa din fața muzeului Antipa) și pentru tunurile de apă folosite abuziv.
Nimic nu justifică reacția disproporționată a forțelor de ordine față de oamenii care protestau pașnic. Jandarmii aveau toate mijloacele pentru a-i reține pe cei care incitau la violențe și nu au făcut-o. Folosirea violenței nu trebuie tolerată nici de partea jandarmilor, nici de partea protestatarilor.
Carmen Dan trebuie să răspundă public de ce Jandarmeria a scos pe stradă tot ce are mai înfricoșător în dotare. Instituțiile statului sunt puse în slujba unui partid mafiot și acționează împotriva intereselor românilor.
Demisia este singura opțiune pentru Carmen Dan!”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.