Nicușor Dan: În momentul acesta, la nivel mondial se reașază, cumva, seferele de influență. E foarte bine că Europa se uită la planul B, ce se întâmplă dacă SUA își reduc prezența pe teritoriul european (VIDEO)

Nicușor Dan: În momentul acesta, la nivel mondial se reașază, cumva, seferele de influență. E foarte bine că Europa se uită la planul B, ce se întâmplă dacă SUA își reduc prezența pe teritoriul european (VIDEO)
Sursa foto: Nicușor Dan / Facebook

Nicușor Dan, primarul General al Capitalei și candidat independent la alegerile prezidențiale, a discutat în cadrul emisiunii Talk B1, moderată de Gabriela Mihai, pe B1 TV, despre contextul geopolitic actual, subliniind că, la nivel mondial, se reașază sferele de influență. El a menționat că este bine că Europa are un plan B, să se pregătească pentru o eventuală reducere a prezenței Statelor Unite pe continent, subliniind necesitatea unei discuții rezonabile cu partenerii americani.

De asemenea, a accentuat importanța creșterii cheltuielilor pentru apărare în statele europene și a interoperabilității între armatele europene, pentru a compensa o eventuală diminuare a sprijinului american.

„E foarte bine că Europa se uită la planul B, adică ce se întâmplă dacă Statele Unite își reduc prezența în Europa”

Nicușor Dan a fost întrebat și ce ar face România în cazul în care ar ajunge președinte, iar Statele Unite ale Americii decid să plece din țara noastră cu trupele NATO.

“În primul rând, țin să salut faptul că există o ședință CSAT, care a fost convocată cu 2 săptămâni înainte, astfel încât toată lumea să vină pregătită, să se discute lucruri serioase, să salut faptul că președintele interimar, după discuțiile astea pe care le-a avut la nivel european, vine și se informează și se pune de acord cu oameni din CSAT.

Faptul că președintele interimar s-a consultat cu partidele, înainte să se ducă să ia o decizie, sunt niște lucruri care sunt într-o zonă de normalitate pe care trebuie să le salutăm. Mai departe, e adevărat, în momentul acesta, la nivel mondial, se reașază cumva sferele de influență. Suntem într-un moment în care, și nu e o surpriză, Donald Trump a anunțat încă din campanie și încă din mandatul precedent, că vrea să-și mute centrul de atenție dinspre Europa înspre Asia.

În acest moment, totuși, suntem în NATO, funcționează parteneriatul strategic cu Statele Unite. Eu îmi doresc ca lucrurile astea să se continue. E foarte bine că Europa se uită la planul B, adică ce se întâmplă dacă Statele Unite își reduc prezența în Europa. E foarte bine că se vorbește de creșterea cheltuielilor cu armata în toate statele europene.

E foarte bine că se vorbește de interoperabilitate între armate, pentru că asta este una din problemele mari ale Europei, în momentul ăsta, și nu pot decât să sper că o să avem și la nivelul României, și la nivelul Europei, o discuție rezonabilă cu partenerul nostru, Statele Unite, astfel încât o eventuală diminuare să se facă progresiv, astfel încât Europa să poată să compenseze, în timpul pe care îl are, cu creșterea puterii sale militare”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`