Nicușor Dan a comentat situația de pe scena politică, joi, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin, și a subliniat că „e esențial să lămurim chestiunea anulării alegerilor”.
Primarul Capitalei, candidat independent la prezidențialele din 2025, a atras atenția că „e ceva foarte grav să anulezi niște alegeri”.
„Eu vreau să lămurim chestiunea anulării alegerilor, e esențial. E ceva foarte grav să anulezi niște alegeri – și pentru susținătorii lui Călin Georgescu, pentru alți oameni care n-au înțeles, toată lumea trebuie să aibă argumentele pe masă pentru care acea decizie necesară a fost luată, pentru că, altfel, nu facem decât să creștem și mai mult neîncrederea în instituțiile statului și asta nu servește nimănui”, a declarat Nicușor Dan.
Întrebat cine trebuie să le lămurească, Nicușor Dan a răspuns: „Sunt niște instituții. Una este Autoritatea Electorală Permanentă, ea trebuie să ceară informația acolo unde nu are acces, și bineînțeles serviciile, pentru a lămuri de unde au venit banii pentru această campanie”.
„După ce avem toată poza asta, tocmai pentru că este o chestiune gravă, trebuie să iasă Președintele României și să explice tot ce s-a întâmplat”, a mai declarat primarul Capitalei.