Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și candidat independent la alegerile prezidențiale, a discutat în cadrul emisiunii Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, despre proiectul de buget al Capitalei pentru anul 2025, care a fost scos joi de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București.
Nicușor Dan a declarat că anul acesta este un „an pierdut pentru București”. El a subliniat că, din cauza reducerii bugetului Primăriei Capitalei, au fost necesare tăieri semnificative din investiții, deși acestea sunt esențiale pentru oraș. În acest an, activitățile se vor concentra pe plata salariilor, întreținerea parcurilor și subvențiile pentru transportul public, fără a putea realiza proiecte importante, cum ar fi consolidarea pasajelor sau lucrările la spitale.
De asemenea, el a menționat că problema nu este doar între primarul General și Consiliul General, ci reflectă o relație de lungă durată între primărie și autoritățile naționale.
“Problema nu este ce s-a întâmplat azi. Problema este ce s-a întâmplat la Legea bugetului național de acum o lună și jumătate – 2, pentru că acolo a fost redus substanțial bugetul Primăriei Capitalei, în ciuda unui referendum care spunea că bugetul Primăriei Capitalei trebuie să crească în raport cu sectoarele, nu să scadă.
Plecând de la ce s-a întâmplat atunci, avem un proiect de buget din care obligatoriu am tăiat foarte multe investiții, deși sunt absolut necesare pentru București. Și acum a fost o declarație politică, să-i spun. Până la urmă o să treacă bugetul, o să ne întâlnim, o să negociem, o să treacă bugetul, dar, repet, problema nu este problema între primarul General și Consiliul General, problema este raportul de ani de zile între Primăria Capitalei și autoritățile naționale”, a declarat primarul Capitalei.
“Da, anul ăsta este un an pierdut pentru București. Adică noi o să plătim salarii, o să tundem iarba din parcuri, o să plătim subvenția la transport public, adică autobuze, troleibuze, tramvaie și la termoficare și, în rest, o să mai cârpim niște lucruri. Asta o să facem noi un an de zile”, a mai adăugat edilul.
Întrebat dacă acest lucru afectează în vreun fel investițiile în curs, Nicușor Dan a spus:
“Da, sigur, erau multe lucruri pentru care aveam documentațiile pregătite și pe care nu putem să le facem, adică sunt pasajele pe care trebuie să le consolidăm, sunt lucrări la spitale pe care nu o să mai putem să le facem. Sunt multe lucruri pe care pur și simplu le-am tăiat doar ca să nu ne împotmolim la un moment dat cu totul cu bugetul”.
Primarul General a fost întrebat dacă e posibil să crească bugetul Capitalei, la un moment dat, în cursul anului.
“Teoretic, la rectificare, bugetul poate să crească, dar situația financiară a României, nu cred că putem să avem vreo speranță”.
Chestionat dacă acest lucru se întâmplă pentru că e candidat la prezidențiale, Nicușor Dan a spus:
“Da, sunt convins! N-avea rost să facem un circ azi. Am scos proiectul de pe ordinea de zi, pentru că am avut o discuție înainte și mi s-a spus că n-o să fie votat. Atunci noi l-am scos de pe ordinea de zi și o să mai avem niște întâlniri săptămânile viitoare, astfel încât la ședința următoare să putem să-l votăm”.