Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a criticat dur declarațiile făcute de Călin Georgescu în legătură cu dezmembrarea Ucrainei și cu schimbarea granițelor actuale ale României. Acesta a spus că discursul lui Călin Georgescu este copy-paste după discursul lui Vladimir Putin:
“Asta e o prostie cât casa! Adică omenirea a trăit har Domnului, 70 de ani de pace și prosperitate pentru că au existat niște tratate internaționale care au pus niște granițe și care au oprit războiul. Bineînțeles că există populații românești în Ucraina, există în Republica Moldova.
Tot ce putem noi să facem este ca să ne asigurăm că ei ca minoritari în țările alea au cât mai multe drepturi ăsta este modul în care lumea fucționează, a funcționat. Ne uităm la câteva sute de kilometri și vedem ce înseamnă un război adevărat, nu e așa un film. Asta este o prostie cât casa să pui în discuție și nu pot să nu remarc că este cum a fost și declarația cu canalul până în Marea Caspică, cum a fost și declarația cu Deveselul sunt copy-paste după Putin”.
De asemenea, Nicușor Dan a atras atenția că mizele războiului din Ucraina nu au fost bine explicate, în ciuda faptului că ajutorul oferit de statul român a fost unul corect:
“În primul rând există o inerție mare în statul român în multe din mecanismele administrative și naționale, și locale. O chestiune foarte importantă este că războiul din Ucraina și miza lui pentru România nu au fost explicate. Aici lucrul ăsta trebuia să îl facă șeful statului. Noi de fapt în conflictul ăsta între Rusia și Ucraina poziția noastră a fost foarte corectă. Autoritățile românești au apărat interesul național în tot ce au făcut, în ajutorul refugiaților, în ajutorul militar și toate lucrurile pe care le-au făcut, în unele mai cunoscute și altele mai puțin cunoscute. Dar trebuia ca șeful statului să vină să explice romînilor de ce e important pentru România, de ce e important pentru Moldova, ce ar însemna ca România să fie vecină cu Rusia, ce ar înseamna ca noi să facem parte din NATO, ce înseamnă obligația pe care o avem față de partenerii noștri occidentali. Toate lucrurile astea dacă sunt bine înțelese nu mai lasă speculații despre toate prostiile, că d ela Kogălniceanu noi vom ataca Rusia și că de fapt ne ducem în război, că e mai bună pacea dacă nu ai niciun aliat….fel de fel de chestiuni pe care dacă le explici oamenilor, evident că ei le înțeleg”.