Nicușor Dan dă asigurări că mai multe clădiri din Capitală vor fi consolidate prin Planul național de redresare și reziliență
Prin planul naţional de redresare şi rezilienţă vor fi consolidate mai multe clădiri municipale din București, a dat asigurări primarul Capitalei, Nicușor Dan
„Bucureştiul este capitala cea mai afectată de risc seismic din Uniunea Europeană. Această problemă este o prioritate pentru administraţia pe care o conduc. Am făcut nişte schimbări la conducerea Administraţiei pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic”, a spus Nicuștor Dan, la o dezbatere.
El a subliniat: „Nu este posibil să avem convenţii semnate cu asociaţii de proprietari din 2005 – 2006 şi care să nu fi ajuns la un rezultat. Oamenii care locuiesc în clădiri cu risc seismic se informează şi află că alţii care sunt în situaţia lor nu au reuşit de 15 ani să îşi rezolve problemele. Trebuie să reclădim această încredere. O parte din lipsa de încredere vine din această companie municipală, din faptul că multe dintre firmele româneşti care erau capabile să facă aceste lucrări au fost pur şi simplu scoase de pe piaţă şi am decis să lucrăm transparent cu cele existente”.
Pentru că în anii 1998 – 2000 a fost demarată evaluarea clădirilor, dar nu a fost finalizată, procesul de consolidare este îngreunat.
„Unul dintre lucrurile pe care ni le-am propus să le facem anul acesta este să expertizăm clădiri care însumează 500.000 de metri pătraţi, să avem evaluarea lor şi să vedem în continuare ce vom putea face”, a mai spus primarul.
„Între a consolida o clădire cu risc seismic în care pot să moară 300 – 400 de persoane şi a asfalta o şosea care poate să mai aştepte un an sau doi sau trei, eu prefer să alocăm bani pentru a consolida clădirile”, a completat Nicuşor Dan.