UPDATE: Nicușor Dan a declarat, pentru B1 TV, că instituțiile, cu referire la ANI, ar trebui să fie mai atente când formulează acuzații, deoarece riscă să producă daune de imagine absolut nemeritate altor instituții. Dan a precizat că la finalul litigiului va cere niște cheltuieli de judecată.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.
„Am spus de atunci. A fost un raport din februarie care a stârnit o știre că eu aș fi incompatibil și în conflict de interese. Nu am comentat foarte mult atunci, am spus că o să fac acțiune în instanță. Acțiunea s-a terminat azi.
ANI a spus că eu aș fi condus, în timp ce eram primar, și alte patru instituții din subordine. În fapt, posturile de conducere erau vacante și eu, cum spune Codul Administrativ, am asigurat o funcție de reprezentare. De exemplu, le-am semnat delegația juriștilor care mergeau în instanță. Nu am condus, nu am fost plătit ca directior în indtituțiile astea, doar că funția de director era vacantă o scurtă perioadă. Asta a fost o chestiune.
A doua: ANI a spus în mod total eronat că eu, din poziția asta, aș fi cerut trei milioane pentru ALPAB și tot eu i-aș fi aprobat, când toată lumra știe că bugetul nu e aprobat de Primărie, ci de Consiliul General, eu doar am dus cererea către Consiliu.
Mai e o chestiune pe care instanța nu s-a pronunțat azi: a spus ANI că Primăria ar fi plătit o amendă pe care ar fi trebuit s-o plătesc eu, dispusă de Inspectoratul de Stat în Construcții. Pentru asta a trimis la Parchet. În dosarul civil, Tribunalul a spus definitiv că amenda trebuia plătită de Primărie, deci și aici lucrurile sunt foarte, foarte clare.
Noi suntem obișnuiți cu jocul ăsta ”eu te înjur pe tine, tu mă înjuri pe mine” și totul e așa o chestiune tolal neserioasă, dar noi suntem o instituție, care are contact cu Banca Mondială, cu BEI-ul. Ele au niște board-uri care citesc presa din România și citesc că primarul a convins funcționarii din Primărie să-i plătească amenda personă. De asta am dat mesajul de responsabilitate, că suntem instituții publice, nu poți să arunci așa cu acuzații înainte să le verifici foarte clar.
O să cer niște cheltuieli de judecată când tot litighiul va fi încheiat, dar dauna de imagine e produsă deja”, a declarat primarul Nicușor Dan, pentru B1 TV.
ȘTIRE INIȚIALĂ:
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a anunțat că magistrații Curții de de Apel București au anulat raportul Agenției Naționale de Integritate (ANI), care-l acuzase de incompatibilitate și conflict de interese.
„Curtea de Apel București a anulat azi raportul Agenției Naționale de Integritate care reținea că aș fi incompatibil și în conflict de interese.
Instituțiile de control trebuie să controleze, dar să fie echilibrate în evaluări. Faptul că o instituție a statului a spus că primarul Bucureștiului e incompatibil și în conflict de interese e o chestiune pe care partenerii externi ai Municipalității o iau foarte în serios. Imaginea Municipalității a fost afectată”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.
Potrivit ANI, în perioada 7 august – 7 septembrie 2021, exercitând simultan funcția de primar general și pe cea de director general al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), Nicușor Dan a solicitat suplimentarea bugetului ALPAB cu 3 milioane de lei, în calitate de director general, iar ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat.
După publicarea raportului ANI, Nicușor Dan a explicat de ce instituția a interpretat legea greșit, iiar el e nevinovat: „Pe perioada de vacanță a funcției de director al unor instituții din subordinea Primăriei Capitalei, am exercitat față de aceste instituții atribuțiile legale ale primarului (art. 154 alin. 4 Cod Administrativ) «Primarul conduce instituțiile publice de interes local, precum și serviciile publice de interes local», fără a ocupa funcția de director în aceste instituții și fără a fi retribuit”.
ANI a mai acuzat că „amenda contravențională aplicată de către o instituție publică persoanei fizice DAN NICUȘOR DANIEL a fost achitată de Primăria Municipiului București”.
Referitor la acest lucru, primarul general a explicat: „Sancțiunea dispusă de Inspectoratul de Stat în Construcții a fost dispusă persoanei juridice Primarul Municipiului București, nu persoanei fizice Nicușor Dan, fapt confirmat de instanță”.