Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei și fost olimpic la matematică, e de părere că elevilor români de școală și liceu li se predă o materie prea încărcată, care-i obosește și care nici nu-i prea pregătește pentru viață.
„Eu vorbesc ca ne-specialist; am ieşit din zona asta demult. Cred că în România se învaţă prea mult la nivelul şcolii şi al liceului. Eu am fost în Franţa; după trei ani de facultate, eram deja obosit. Şi colegii mei atunci începeau. Erau în facultate şi făcuseră un liceu normal, îşi deschiseseră cultura generală şi atunci descopereau… Eu făcusem toate olimpiadele posibile şi eram deja obosit când trebuia să accelerez.
Doi: ce învăţăm noi în şcoală nu este foarte raportat la realitatea din jurul nostru”, a declarat Nicușor Dan la Digi24, potrivit Agerpres.
În opinia sa, profesorii ar trebui să le povestească elevilor tot felul de lucruri interesante despre personalități, astfel încât materia să nu mai fie plictisitoare, ci atractivă pentru tineri: „Într-adevăr, există foarte multe lucruri, în orice domeniu te duci… sunt oameni, cu pasiunile lor, care au făcut lucrurile acestea. Care şi-au scris scrisori unul altuia, care au avut iubite şi trebuie să povestim despre ei, pentru că în felul acesta lucrurile devin mai interesante şi mai accesibile”.