Nicușor Dan: Situația Bucureștiului e disperată. Când ai venituri 4 miliarde și-ți propui cheltuieli de 6, trebuie să tai / Opoziția trebuie să aibă un candidat comun la Primăria Capitalei, eu mă înscriu în cursă (VIDEO)

Publicat: 02 07. 2019, 22:44

Nicușor Dan a declarat, pentru B1 TV, că vrea să fie candidatul unic al Opoziției pentru funcția de Primar general al Capitalei. Acesta s-a mai referit și la un ”scenariu de sinucidere” în care ”candidează toată lumea și câștigă Firea”.

Dan a mai afirmat că noul primar al Bucureștiului și noul Consiliu General al Muncipiului București vor trebui să ia încă de la început niște măsuri deloc populare și asta pentru că atunci ”când ai venituri patru miliarde și-ți propui cheltuieli de șapte miliarde – acum le-au scăzut la șase – trebuie să tai”.

Nicușor Dan a mai susținut că, pe acest subiect, în cadrul USR un cuvânt mai mare de spus îl are Organizația USR București decât conducerea partidului.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

”Eu am solicitat sprijin de la toate aceste partide (PNL și USR). Eu o să am încredere în – ca să-i spunem în cuvintele vechi – activul de partid. Eu am încredere în USR, că e un partid pe care-l cunosc mai bine. Acolo decizia de la bază chiar contează. Și am încredere, în general, că această coaliție se va face și că va alege candidatul cel mai potrivit și că în USR am un oarecare sprijin. Opoziția trebuie să aibă un candidat comun, eu mă înscriu în cursa asta.

Și mai e un lucru: primarul ăla nu se duce într-un pat de flori în care taie panglici, se duce într-o situație a Bucureștiului disperată, în care are nevoie de un Consiliu, de un acord politic, ca să înceapă să taie. Când ai venituri patru miliarde și-ți propui cheltuieli de șapte miliarde – acum le-au scăzut la șase – trebuie să tai.

Și tocmai aici e frumusețea USR-ului: nu trebuie purtate discuțiile cu vârful partidului. Mă rog, trebuie purtate și cu vârful partidului, dar discuțiile depind de cei 1.200 de oameni care constituie Organizația București. Vă spun cu toată deschiderea: au un cuvânt mai mare de spus decât conducerea partidului. Așa spune statutul. Cred că acum toată lumea e rezonabilă”, a declarat Nicușor Dan, pentru B1 TV.

El a avertizat și asupra unui ”scenariul de sinucidere în care candideză toată lumea și câștigă Firea”.

Cine vine acolo primar și Consiliu are de făcut niște lucruri începând cu unele care nu sunt deloc populare”, a insistat Dan.