Nicușor Dan a demisionat din USR. Într-o postare pe Facebook, Dan a precizat că va da mai multe detalii despre această decizie într-o conferință de presă pe care o va susține joi la ora 14.00.
”Azi de la ora 14 la sediul grupului parlamentar al USR din Camera Deputaților voi susține o conferință de presă în care voi detalia și voi explica demisia mea din USR”, a anunțat Nicușor Dan.
Informații despre demisia acestuia au apărut încă de miercuri seară.
Biroul Național al USR a decis miercuri cu majoritate de voturi ca Uniunea să se poziționeze public împotriva modificării Constituției în sensul definirii familiei drept uniunea dintre un bărbat și o femeie.
În acest context, pe surse a apărut informația că Nicușor Dan și-a prezentat demisia de la conducerea partidului.
Ulterior, a apărut informația că liderul USR s-ar fi răzgândit în privința demisiei.