Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că l-a demis pe direcorul ALPAB pentru că nu a știut să-și facă bine treaba și, până la numirea unei noi conduceri, el este directorul interimar. „Luni diminieață, 40 de oameni vor veni în parcul Cișmigiu, într-o săptămână o să arate așa cum ar trebui să arate un parc. Începem cu Cișmigiu, continuăm cu Herestrău”, a declarat Nicușor Dan.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Joi dimineață, Dan a mers la Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București pentru a discuta despre vinovații pentru situația parcurilor din Capitală.
„Am schimbat directorul ALPA, e o problemă cu parcurile administrate de municipalitate pe care noi toți o vedem, e o problemă care pornește din decizia fostei administrații de a muta activitatea pe companii. Noi aveam o administrație care funcționa rezonabil, apoi a-a luat decizia ca activitatea să se mute pe companii. Am avut două conduceri, niciuna satisfăcătoare. Și pe comenzile care s-au dat, fie pe curățenie, golirea coșurilor de gunoi, întreținerea spațiilor de joacă sau tăierea ierbii.
Am preluat interimar conducerea ALPAB, eu sunt practic director ALPAB până voi face o evaluare a ce se întâmplă.
Trebuie schimbat directorul care, evident, nu e în stare, nu știe această meserie și să reușim să dăm un nivel de satisfacție bucureștenilor măcar în privința curățeniei.”, a declarat Nicușor Dan.
Acesta a mai precizat că, după cum a anunțat în luna mai, la adoptarea bugetului Capitalei, nu sunt bani pentru investiții în parcuri, dar acestea se vor face în următorii doi ani.
„O să avem o ședință de Consiliu pe 1 septembrie, printre subiecte e desființarea companiei de parcuri, desființarea companiei de arbori.
Nu a funcționat colaborarea între ALPAB și compania de parcuri. Compania a făcut lucrări de mântuială, chiar dacă au fost plătiți să salubrizeze aleile să tundă iarba.
Luni diminieață, 40 de oameni vor veni în parcul Cișmigiu, într-o săptămână o să arate așa cum ar trebui să arate un parc. Începem cu Cișmigiu, continuăm cu Herestrău”, a mai spus Nicușor Dan.