În mod neașteptat, deputatul PSD Eugen Nicolicea nu îl vede pe Liviu Dragnea drept cel mai bun candidat al partidului la alegerile prezidențiale din 2019.
Președintele Comisiei juridice a Camerei Deputaților consideră că desemnarea liderului PSD pentru prezidențiale ar reprezenta o eroare comparabilă cu susținerea lui Geoană în 2009.
Potrivit lui Nicolicea, candidatul PSD trebuie să fie persoana care stă cel mai bine în sondaje, adică primarul Capitalei, Gabriela Firea.
„Cred că este evident că nominalizarea trebuie să fie Gabriela Firea”, a declarat Nicolicea, la Antena 3. Întrebat dacă Liviu Dragnea nu va fi deranjat de o astfel de nominalizare, deputat PSD a răspuns: „Nu cred, pentru că Liviu Dragnea este un om pragmatic.”
„Cred că experimentul Geoană ne-a lecuit”, a adăugat Nicolicea, făcând trimitere la faptul că Mircea Geoană nu stătea bine în sondaje la momentul desemnării. „Doamna Firea este un foarte bun războinic electoral. Lansarea unui candidat nu se face la Forumul Agricultorilor, cum a fost lansat Geoană”, a mai precizat Eugen Nicolicea, potrivit Știripesurse.
Luni seara, după ședința Comitetului Executiv al PSD, Niculae Bădălău, numărul doi din partid, a susținut nevoia organizării unui Congres pentru desemnarea candidatului la prezidențialele din 2019.
Bădălău a mai susținut că Liviu Dragnea ar avea prima șansă.
Totuși, liderul PSD a afirmat că partidul nu trebuie să-și desemneze încă un candidat, pentru că „în trei luni dispare”.