Nicolăescu: Textul moțiunii de cenzură a fost finalizat, urmează să fie prezentat tuturor forțelor politice din Parlament

Publicat: 30 04. 2014, 15:35

Vicepreședintele PNL Eugen Nicolăescu a anunțat, miercuri, că liberalii au finalizat textul moțiunii de cenzură. Documentul urmează să fie prezentat începând cu 5 mai partidelor politice, iar în săptămâna 12-18 mai va fi depusă moțiunea la Parlament, informează Mediafax.

„Am finalizat textul moțiunii de cenzură, conform angajamentului asumat public de PNL. Moțiunea este cu atât mai necesară cu cât PSD ne oferă în fiecare zi tot mai multe dovezi, nu doar în plan economic, ale unei guvernări proaste și corupte. Această realitate în ansamblul său nu poate rămâne nesancționată de către PNL, care astăzi reprezintă opoziția cea mai clară la PSD”, a spus Nicolăescu într-o conferință de presă.

Deputatul liberal a spus că moțiunea de cenzură cuprinde trei capitole, unul care încurajează mediul de afaceri prin reducerea impozitării muncii și reducerea CAS, un altul vizând întărirea rolului proprietății private și ”obligarea PSD să-și reconsidere poziția în legătură cu prima intabulare” și un altul care privește ”proliferarea corupției și creșterea îngrijorătoare a cazurilor de baroni acuzați de fapte de corupție dar protejați public de conducerea PSD în disputa cu justiția”.

„Este inacceptabil într-o societate normală ca politicul să imixtioneze în actul de justiție. Atitudinea PSD față de justiție dovedește lipsa de respect pentru statul de drept, înseamnă aroganță, nerealizarea obiectivului și citez ‘dreptate până la capăt’, care din păcate s-a transformat în protecție pentru corupții PSD”, a declarat vicepreședintele PNL.

Acesta a spus că acciza la carburanți nu este menționată în subiectul moțiunii deoarece nu mai este o temă de actualitate.