Nicolae Păun, președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, consideră că incidentul de ieri, în care o femeie de etnie romă a născut pe trotuarul din fața Spitalului din Urziceni, pentru că i s-a refuzat accesul la servicii medicale, e doar punctul culminant al modului în care romii din Urziceni și Bărbulești sunt tratați de către autoritățile locale din acest județ.
“În ultimii ani, romii din Urziceni și Bărbulești sunt tratați ca la Auschwitz de către autoritățile locale. Incidentul de ieri, în care o romnie a fost lăsată de medicii de la Spitalul din Urziceni să nască pe trotuar, a devenit cunoscut în toată țara pentru că cineva a filmat această scenă macabră. Dar acest caz nu este unul singular, izolat. Sute de romi din acest oraș, din acest județ, sunt tratați la fel. Am primit sute de sesizări în ultimii ani, prin care mi s-a atras atenția că romilor li se refuză accesul la servicii medicale în cadrul Spitalului din Urziceni, iar în cazul în care sunt primiți, sunt tratați în bătaie de joc. Adică li se face un simulacru de consult, li se dă drumul acasă, apoi oamenii mor subit, fără explicații. Am încercat să vorbesc cu primarul din Urziceni, pentru a găsi o soluție acestei probleme, dar nu am găsit înțelegere. Ați văzut și dumneavoastră declarațiile halucinante ale primarului din Urziceni, care tratează un spital public, subvenționat din bani publici, ca pe propriul business. El vrea să iasă pe plus, nu să acorde servicii medicale de calitate tuturor cetățenilor acestei țări. Din câte am înțeles din presa, managera spitalului este prietena și colega de partid a primarului. Sunt curios dacă va lua vreo măsură”, a declarat Nicolae Păun.
Președintele APRPE condamnă comportamentul rasist al primarului din Urziceni și îi cere acestuia să nu mai discrimineze romii. “Vreo 40 de familii de romi, adică vreo 130 de persoane, urmează să fie evacuați din cartierul Catanga, de către primarul din Urziceni, fără să li se asigure niciun adăpost. Am încercat să discutăm cu el, dar am fost refuzați. În perioada pandemiei, primarul din Urziceni i-a acuzat pe romii din Bărbulești că au adus COVID-ul în oraș. Pusese atunci poliția să îi terorizeze pe romii din Urziceni și Bărbulești. Romii noștri din acest județ sunt tratați ca la Auschwitz. Solicit autorităților locale și centrale – Ministerul Sănătății, Poliție, Parchet – să ia măsuri urgente pentru rezolvarea problemelor romilor din Urziceni și Bărbulești”, a declarat Nicolae Păun.
Liderul romilor din România, Nicolae Păun, se declară neplăcut surprins de lipsa totală de reacția, în cazul femeii care a născut pe trotuarul din fața spitalului din Urziceni, a noii ministre a Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero.
“Noua ministră a Familiei nu a avut până în acest moment nicio reacție față de tratamentul inuman la care a fost supusă romnia din Bărbulești. Doamna Intotero îmi lasă impresia că nu conștientizează gravitatea incidentului de la Urziceni. Familia, copiii, mai sunt nucleul de bază al societății? Ce viitor oferim familiilor noastre într-o țară în care femeile au ajuns să nască pe caldarâm? Ce alte priorități are doamna Intotero, în comparație cu acest incident de la Urziceni?”, a adăugat Nicolae Păun.
Președintele APRPE solicită autorităților statului să demareze anchete serioase în acest caz, iar de la conducerea PNL așteaptă măsuri concrete în cazul primarului de la Urziceni și a managerei spitalului, ambii membrii PNL.