Nicolae Păun și membrii Partidei Romilor au protestat la Urziceni (FOTO)

Nicolae Păun și membrii Partidei Romilor au protestat la Urziceni (FOTO)

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a protestat ieri, alături de membrii asociației, în fața Spitalului din Urziceni, față de modul discriminatoriu și dezuman în care a fost tratată o femeie romă de către reprezentanții Spitalului din Urziceni, care au lăsat-o să nască pe trotuar.

“Situația în care o femeie de etnie romă a fost nevoită să nască în curtea spitalului, pe caldarâm, și, în același timp, pierderea unui tânăr neînsoțit în aceeași instituție medicală reprezintă o tragedie ce nu poate fi trecută cu vederea. Este de neconceput să vedem că un astfel de tratament discriminatoriu are loc într-un loc dedicat îngrijirii sănătății și a vieții. Condamnăm ferm orice formă de discriminare și cerem o investigație riguroasă pentru a se clarifica întregul context al acestor evenimente. În aceste momente dificile, suntem alături de familia tânărului decedat și de femeia care a trecut prin momente traumatizante. Ne exprimăm solidaritatea și sprijinul pentru aceste familii afectate de tragedie”, a declarat Nicolae Păun, președintele APRPE.

Bogdan Paraschiv, secretarul general al APRPE și subsecretar de stat în cadrul Ministerului Familiei, susține că incidentele de la spitalul din localitate nu sunt singulare. În ultimii ani au avut loc numeroase incidente discriminatorii și dezumane pe care autoritățile locale le-au făcut la adresa comunității rome. „Acum se pregătește evacuarea a 140 de romi din cartierul Catanga, fără să li se ofere acestora un alt adăpost. În timpul pandemiei, romii din Bărbulești și Urziceni au fost acuzați de primarul Constantin Sava că au adus COVID-ul în oraș. O astfel de declarație nu a făcut decăt să stârnească ura populației majoritare față de comunitatea romă. Prin urmare, solicit autorităților competente să ia măsuri ferme și de urgență față de cei vinovați de aceste incidente, pentru ca acestea să nu se mai repete”, a declarat Bogdan Paraschiv.

La rândul său, reprezentantul romilor în Parlament, Cătălin Manea, a cerut demiterea conducerii Spitalului Urziceni și i-a solicitat președintelui PNL să se delimiteze și să condamne afirmațiile rasiste la adresa minorității rome făcute de primarul liberal din Urziceni, Constantin Sava.

Protestul reprezentantilor Partidei Romilor a fost unul pașnic. Protestatarii au purtat pancarte pe care era scris STOP DISCRIMINĂRII!, STOP RASISMULUI!, RASIȘTII NU GÂNDESC, NOI VREM RESPECT!

Urmăriți B1TV.ro și pe
`