Nicolae Ciucă: Vom continua toate demersurile pentru aderarea la Schengen / Decuplarea de Bulgaria, o măsură pe care trebuie să o analizăm. E un demers pe care fiecare țară trebuie să și-l asume individual (VIDEO)
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că România va continua toate demersurile pentru a adera la spațiul Schengen și că trebuie analizată o eventuală decuplare de Bulgaria, „pentru că aici este un demers pe care fiecare țară trebuie să și-l asume individual”.
„Vom continua toate demersurile pentru aderarea la spațiul Schengen”, spune Nicolae Ciucă
Liderul PNL susține că există o „decizie politică unitară” la București pentru continuarea demersurilor de aderare.
„În continuare, așa cum am discutat cu Președintele României, așa cum am discutat în această dimineață cu președintele Partidului Social Democrat, vom continua toate demersurile pentru aderarea la spațiul Schengen, pentru a ne îndeplini obiectivul național. Avem această decizie politică unitară. Este nevoie să continuăm acest demers din respect pentru români, din respect pentru partenerii noștri europeni”, a declarat el.
Întrebat care sunt pașii concreți, premierul a explicat: „În acest moment se discută cu instituțiile europene și cu Președinția cehă (a Consiliului UE, n.r.) pentru a putea să identificăm care sunt soluțiile imediate care pot fi luate. De asemenea, discutăm cu partea suedeză pentru că urmează să preia Președinția de la Cehia și să analizăm, de asemenea, oportunitatea repunerii pe agenda Consiliului a deciziei de aderare”.
Referitor la posibilitatea de a fi introdus subiectul la nivelul Consiliului European, Nicolae Ciucă a spus: „În acest moment se discută la nivelul Ministerului de Externe și cu instituțiile europene care ar putea fi soluțiile și demersurile care să ducă la o decizie favorabilă. Altfel, să repunem pe agendă subiectul în condițiile în care Austria își menține decizia politică de a nu fi de acord cu aderarea României, nu cred că este oportun să înaintăm un termen față de care să ne raportăm pentru o decizie viitoare”.
Cât despre o eventuală decuplare de Bulgaria, oficialul a declarat: „Aceasta era a doua măsură pe care trebuie să o analizăm, și anume decuplarea de Bulgaria, pentru că aici este un demers pe care fiecare țară trebuie să și-l asume individual”.
„Discutăm de poziții diferite, practic, în 2012, când s-a realizat acest pachet în care am mers la tandem cu Bulgaria și, de asemenea, am avut și condiționalitatea MCV, astăzi, când vorbim, România nu mai are raport pe MCV, am îndeplinit acest obiectiv și, desigur, rezultatele comisiilor tehnice care au fost în România au confirmat clar că România este pregătită din punct de vedere tehnic să îndeplinească cerințele acquis-ului Schengen, și atunci este un demers pe care îl analizăm să realizăm această decuplare și să asumăm demersul care nu o ia de la început”, a continuat Nicolae Ciucă.