Nicolae Ciucă, vizită la Praga într-un moment cu triplă semnificație: 75 de ani de NATO, 25 de ani de apartenență a Cehiei la Alianță, respectiv 20 de ani de la aderarea României

Nicolae Ciucă, vizită la Praga într-un moment cu triplă semnificație: 75 de ani de NATO, 25 de ani de apartenență a Cehiei la Alianță, respectiv 20 de ani de la aderarea României
Nicolae Ciucă, președintele PNL. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Nicolae Ciucă, lider PNL și președinte al Senatului, a efectuat o vizită la Praga cu prilejul aniversării a 75 de ani de la crearea NATO, a 25 de ani de la aderarea Cehiei, respectiv a 20 de ani de la aderarea României.

Nicolae Ciucă, despre Cehia și România: Două țări aliate și partenere, în UE și în NATO

Președintele Senatului României a susținut o conferință de presă, joi, la Praga, alături de omologul său ceh, Milos Vystrcil.

„Mă bucur să revin la Praga și să avem această întâlnire bilaterală între două țări partenere, aliate, atât în cadrul UE, cât și în cadrul NATO”, a declarat Nicolae Ciucă în startul conferinței.

Delegația României a efectuat această vizită într-un moment aniversar, foarte important pentru ambele state.

„Astăzi este ziua NATO, Cehia sărbătorește 25 de ani de apartenență la NATO, România sărbătorește 20 de ani. Invitația de aderare la NATO s-a primit la Praga în 2002, ceea ce ne leagă într-o amintire plăcută”, a subliniat Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă: România, Cehia, Polonia, trei piloni importanți pe Flancul Estic

Liberalul a vorbit despre contextul de securitate complicat și a pledat pentru solidaritate și cooperare. În aceste zil a avut întâlniri cu președintele ceh Petr Pavel, militar de carieră la rândul său, cu premierul Republicii Cehia, Petr Fiala și conducerile celor două Camere ale Parlamentului ceh.

„Cu toți cei cu care am avut ocazia să discutăm, am concluzionat că Flancul estic al Alianței trebuie să fie foarte bine protejat prin măsurile de descurajare și protejare. Și, într-adevăr, prin modalitatea noastră de a înțelege contextul și de întărire a relațiilor, pentru că avem nevoie de acești piloni pe Flancul Estic: România, Polonia, Cehia”, a explicat Nicolae Ciucă.

Pe agenda discuțiilor a fost și sprijinul pentru Ucraina, astfel încât să fie garantată o securitate regională pe termen mediu și lung.

Nicolae Ciucă, despre parteneriatul cu Cehia: Am mare încredere în potențialul nostru de cooperare în multe domenii

Președintele Senatului României și omologul său ceh, Milos Vystrcil, au discutat aspecte legate de cooperarea politică, diplomatică și economică. Nicolae Ciucă a subliniat nevoia de cooperare între cele două state, vorbind inclusiv despre cooperarea sectorială, cum este cea în domeniul energiei și al construcției de mașini, dar și al turismului.

„În felul acesta, să continuăm la consolidarea profilului celor două țări în interiorul UE, pentru că prin atitudinea și activitatea noastră o să contribuim la proiectele de pace și stabilitate de la nivelul UE”, a continuat Nicolae Ciucă.

El le-a mulțumit oficialilor cehi pentru modul în care au susținut aderarea României la Schengen, îndeosebi pentru interesul manifestat pentru a finaliza procesul de aderare și cu granițele terestre.

În cadrul discuțiilor au fost abordate și aspecte ce țin de îngrijorarea creșterii populismului și a extremismului în Europa, dar și de nevoia ca liderii partidelor politice să-și asume un dialog sincer și onest cu electoratul.

Cu ocazia vizitei la Praga, Nicolae Ciucă a transmis un mesaj de încredere în potențialul de cooperare din punct de vedere economic, în domeniul energiei nucleare, domeniul construcțiilor de masini, energie regenerabilă, turism și în domeniul industriei de apărare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`