Nicolae Ciucă este oficial, cea de-a doua propunere a lui Klaus Iohannis pentru funcția de premier al Românei, după demiterea Guvernului Cîțu, prin moțiune de cenzură.
„Am înțeles încredințarea acestui mandat ca pe un gest de responsabilitate pe care trebuie să-l avem în aceste momente dificile, pentru a depăși situația de criză în care ne aflăm, astfel încât cetățenii să poată să beneficieze de tot ceea ce poate un guvern, în deplinătatea sa să ofere prin deciziile pe care la întreprinde.
Vom negocia cu toate forțele responsabile, astfel încât într-o perioadă de timp cât mai scurtă să alcătuim guvernul, astfel încât guvernul propus să fie aprobat în Parlament”, a declarat Nicolae Ciucă.
PSD a demis Guvernul PNL condus format de către Cîțu, dar pentru un cabinet Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și restul echipei ar fi de acord să-l susțină.
„Rămân consecvent și cred că o soluție pentru România pe termen mediu este un Guvern cu largă susținere parlamentară. Din decizia Partidului Național Liberal de a face altă desemnare decât domnul Cîțu, noi am înțeles foarte clar că se dorește o conturare din nou a unui guvern de dreapta, deoarece știm cu toții că singura solicitare a USR a fost ca domnul Cîțu să nu fie prim-ministru. Vom vedea pe cine nominalizează exact Președintele României și, pe urmă, ce majorități se vor creiona în sensul de susținere a unui Guvern”, a declarat Ciolacu.
Nicoale Ciucă a mai fost premier interimar, timp de 16 zile, în decembrie 2020, înaintea lui Cîțu. De asemenea, Klaus Iohannis ar fi optat încă din decembrie pentru Ciucă drept primă variantă de premier, dar USR nu a prezentat deschidere. Astfel, Cîțu a fost cel acceptat.
Între timp, partidul AUR pregătește suspendarea președintelui Klaus Iohannis.