Premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, s-a plâns marți, într-un discurs susținut în fața liberalilor din Iași, că Guvernul pe care-l conduce a fost criticat prea dur. „Noi, din decență, din onestitate nu am comentat”, a continuat el. Ciucă a insistat că el și colegii săi au făcut și greșeli, dar și multe lucruri bune, și asta într-o perioadă extrem de dificilă pentru România. „De multe ori se zice: ”asta ne e crucea, asta o ducem”. E adevărat, dar când ajungem e important să punem crucea să stea în picioare. De dus crucea e ușor, de așezat e mai greu”, a mai spus prim-ministrul.
„V-aș ruga să vedeți acest an și jumătate de guvernare ca fiind unul dintre cei mai dificili pe care România i-a avut de traversat. (…)
Vreau sa vorbesc despre măsurile care au fost luate așa încât țara noastră să rămână în echilibru și în stabilitate, dar o stabilitate care a avut un oarecare nivel de creștere economică și nu unul oarecare. Am avut o creștere economică, a doua cea mai mare din Europa”, a declarat Nicolae Ciucă, în fața colegilor de partid din Iași.
Acesta a spus apoi că toată lumea vorbește despre banii din PNRR, dar „prea puțini vorbesc de fondurile de investiții din banii noștri, ai Guvernului. Sunt peste 21 de miliarde pe care Guvernul i-a alocat pentru investiții”.
„Am reușit să asigurăm și încrederea investitorilor străini. 10,9 miliarde de euro au fost investiții străine anul trecut în România. (…) Absorbția fondurilor europene: 11,3 miliarde am absorbit într-un an, o cincime din cât s-a absorbit din momentul în care România a intrat în UE”, a mai ținut să precizeze premierul.
Nicolae Ciucă s-a plâns apoi că Guvernul a fost criticat prea mult, anumite „chestiuni” nefiind comentate din „decență”.
„Eu nu zic ca am făcut totul foarte bine, dar mereu ni se spune ce nu reușim, ce nu am făcut, sunt tot felul de chestiuni care se aruncă în spațiul public și noi, din decență, din onestitate nu am comentat și nu comentăm. Noi ne dorim ca cetățeanul să vadă partea bună și să nu primească mesaje prin care să accentuăm temerea”, a continuat premierul.
„Încă o dată, nu spun că s-a făcut totul perfect, s-au făcut și greșeli, au fost decizii pe care a trebuit să le corectăm. Nu a fost o perioada în care sa planifici și să te poți ține de planificare, în fiecare zi a apărut altceva. Dincolo de proiectele mari, a fost nevoie în fiecare zi să rezolvăm ceva.
Nu vreau sa scoatem în evidență că suntem noi dispuși să facem eforturi deosebite. Ne-am asumat asta, o ducem. Suntem în Iașiul istoric, în leagănul Mitropoliei Moldovei, și de multe ori se zice: ”asta ne e crucea, asta o ducem”. E adevărat, dar când ajungem e important să punem crucea să stea în picioare. De dus crucea e ușor, de așezat e mai greu”, a mai declarat Nicolae Ciucă.