Premierul Nicolae Ciucă, liderul PNL, a comis o nouă gafă în ședința de Guvern de miercuri, când a spus despre președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că este „președintele Consiliului Europei”, o instituție de sine stătătoare și independentă de UE.
„Sunt semnale și avem astăzi un mesaj transmis de președintele Consiliului Europei, doamna Ursula von der Leyen, legat de măsurile care se întreprind la nivelul Uniunii Europene astfel încât să putem să gestionăm situația generată de criza gazelor și prețul energiei. Sunt măsuri pe care noi trebuie să le avem în vedere și să le coordonăm cu măsurile pe care le-am luat până în acest moment”, a declarat liderul PNL, miercuri, la Palatul Victoria.
Consiliul Europei este un organism european de promovare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și a valorilor democratice, fiind o organizație interguvernamentală independentă de UE. El nu trebuie confundat cu Consiliul European, care reunește șefii de stat și de guvern din UE, sau cu Consiliul UE, care este responsabil de coordonarea politicilor statelor membre în domenii specifice.
Momentul poate fi urmărit de la minutul 19:00