Premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, a declarat, marți, că liberalii continuă efortul de modernizare a României.
Declarațiile au fost făcute la evenimentul “PNL între Prima și a Doua Modernizare a României: 147 de ani de liberalism”, organizat la Aula Magna a Bibliotecii Centrale Universitare din București.
E nevoie „e o racordare mai profundă și o participare activă a PNL la marile dezbateri privind viitorul României și al Europei. Profesionalizarea politicii și a actului de guvernare, prin apelul direct la elitele profesionale și academice, e parte din acest demers de recâștigare a încrederii. Evident că nimeni nu se așteaptă la minuni peste noapte, dar pasul făcut azi e foarte important și de bun augur”, a spus lidrul liberalilor.
„Sunt onorat să fiu azi alături de dvs și mulțumesc pentru acceptarea invitației de a participa la dezbaterea organizată cu prilejul celebrării a 147 de ani de la înființarea PNL. Ca președinte al PNL, sunt conștient de problemele privind încrederea în politică și politicieni din partea unei părți a societății.
Vom discuta o temă care va suscita idei utile pentru dezbaterea publică și pentru PNL.
Brătieniii au fost întemeietori și ziditori de țară. Trebuie să le continăm misiunea.
După 1989, PNL, alături e toate forțele democratice, a readus România în comunitatea euroatlantică.
PNL continuă efortul de modernizare a României.
PNL a promovat marile reforme sociale: reforma agrară, emanciparea țărănimii, reforma electorală, case rurale pentru înlesnirea accesului țăranilor la credite, alfabetizarea.
Și azi dezvoltarea și solidaritatea cu cei mai vulnerabili trebuie să fie cuvintele cheie, cu atât mai mult cu cât ne confruntăm cu o criză globală și cu războiul declanșat de invazia forțelor ruse în Ucraina.
Un alt secret al succesului înaintașilor liberali fost profesionalizarea politicii. În 1911, Vintilă Brătianu a înființat Cercul de studii liberale. Politicile publice de consolidare a României întregite au fost gândite în acest cadru. Fiecare nouă guvernare liberală a perfecționat ceea ce făcuseră celelalte guvernări liberale, de aici și vocația de constructori a liberalilor. Acum avem departamente de specialitate pe care trebuie să le întărim”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.