Nicolae Ciucă, mesaj pentru HORECA: România e o ţară sigură, are toate garanţiile de securitate / Avem bani pentru investiții în turism (VIDEO)
Premierul Nicolae Ciucă a mulțumit, marți, reprezentanţilor din turism pentru că s-au implicat în sprijinul acordat de țara noastră refugiaților ucraineni. Ciucă a mai spus că România e o țară sigură în actualul context geopolitic. Prim-ministrul a mai afirmat că potenţialul nostru turistic nu e exploatat, dar avem fonduri europene disponibile în acest sens.
Nicolae Ciucă, discuție cu reprezentanții HORECA
Premierul a avut o intervenție online la Conferinţa „Turism cu optimism”, organizată de Alianţa Pentru Turism.
„Vă încurajerz să analizaţi elementele de linie pe care putem merge pentru a eficientiza tot ce înseamnă partea de sprijin pentru HORECA şi turism”, a declarat Nicolae Ciucă.
Acesta a mai precizat că „e important ca de la nivelul Guvernului, a celorlalte structuri, în turism să transmitem acest mesaj că România e o ţară sigură, membră a UE şi NATO şi are toate garanţiile de securitate pentru a avea o activitate de turism”.
Nicolae Ciucă a mai susținut că România are bani la buget, dar și prin PNRR pentru investiții în turism.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.