Nicolae Ciucă (MApN): Începe etapa de operaționalizare și modernizare a primei escadrile de avioane multirol de generația a patra
Nicolae Ciucă, ministrul Apărării Naționale, a declarat că sosirea celei de-a șaptesprezecea aeronave F-16 Fighting Falconîn România „reprezintă momentul în care se încheie etapa de achiziție și începe o nouă etapă, cel puțin la fel de importantă, de operaționalizare și modernizare a primei escadrile de avioane multirol de generația a patra”.
Ce a declarat Nicolae Ciucă (MApN), după ce încă un avion F-16 a intrat în dotarea Forțelor Aeriene Române
„Aeronavele F-16 ale Forțelor Aeriene sunt, toate, în configurație M5.2R și toate vor trece printr-un program de modernizare la standardul M6.XR.Programul de modernizare se va derula cu implicarea industriei naționale de apărare. Este foarte important să putem asigura mentenanța echipamentelor noastre militare pe plan local.Compania Aerostar Bacău a fost desemnată centru de mentenanță unic al avioanelor de luptă F-16 și va asigura întreținerea și modernizarea acestora”, a scris ministrul Apărării, luni, pe Facebook.
Nicolae Ciucă a subliniat că „apărarea noastră națională se bazează pe apartenența la NATO, UE și la alte organizații internaționale, pe parteneriatul strategic cu SUA și pe celelalte parteneriate strategice, dar, înainte de toate, avem datoria să ne bazăm pe noi înșine, pe instituțiile sistemului național de apărare și securitate”, motiv pentru care„trebuie să ne dezvoltăm capabilități de apărare interoperabile”.
„Cele două procente din Produsul Intern Brut al României care ne sunt alocate pentru al cincilea an consecutiv ne-au permis să continuăm modernizarea infrastructurii, să investim în educație și să alocăm și o parte importantă pentru programele majore de înzestrare, fiecare dintre programele nou-demarate având și o componentă care implică firme românești”, a adăugat Nicolae Ciucă, ministrul Apărării Naționale.
În acest moment, conform MApN,avioanele F-16 ale României execută misiuni de poliție aeriană „prin executarea permanentă a apărării spaţiului aerian naţional NATO, pe timp de pace şi în situaţii de criză, prin Serviciul de Luptă Permanent – Poliţie Aeriană, sub comanda NATO”.