Se dorește înființarea unei școli de performanță în administrație la nivelul PNL, a anunțat Nicolae Ciucă, președintele partidului, vineri, la capătul Consiliului Național în care liberalii și-au definitivat echipa de conducere.
„O temă foarte importantă a fost aceea de a promova excelența în administrație și am venit cu exemple concrete din județele pe care le-am vizitat, Bihor, Alba, Cluj, unde putem să observăm că, într-adevăr, se practică administrație la nivelul european, la un nivel care trebuie să fie promovat”, a declarat liderul liberalilor.
„În acest sens, se dorește înființarea unei școli de performanță în administrație la nivelul Partidului Național Liberal și, în felul acesta, vom promova aceste modele de excelență și vom împărtăși experiența celor care au ajuns la un nivel pe care cu toții îl admirăm”, a continuat el.
Tot atunci, Nicolae Ciucă a anunțat că la nivelul fiecărei filiale liberale vor funcționa structuri specializate pentru românii din diaspora. Consiliile județene conduse de președinți din partea PNL vor face demersuri similare.
„Putem spune că Partidul Național Liberal și-a asumat să fie promotorul diasporei. Partidul Național Liberal acordă respect, acordă atenție și, de asemenea, prin acest mesaj, arată prețuirea pentru românii din diaspora. Pentru a fi cât mai concreți în acest sens, am luat decizia ca la nivelul fiecărei filiale a Partidului Național Liberal să funcționeze structuri specializate pentru românii din diaspora. La nivelul consiliilor județene conduse de către președinți din Partidul Național Liberal vor funcționa birouri specializate care se vor ocupa de problemele românilor din diaspora”, a precizat premierul.