Poliția Română, care vineri împlinește 200 de ani de la înființare, este o structură de bază a statului român, aflată în slujba cetățenilor și a siguranței publice, a declarat premierul Nicolae Ciucă, la un eveniment organizat pentru a marca momentul aniversar.
„Doamnelor și domnilor polițiști de aici, din sală, și din țară aflați la datorie, vă transmit un cald salut cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la înființarea Poliției Române, o structură de bază a statului român, aflată în slujba cetățenilor și a siguranței publice. Cei care aleg să urmeze o carieră în stucturile Poliției Române își asumă o responsabilitate pentru care este nevoie de mult curaj, implicare, profesionalism, onoare, corectitudine, omenie și spirit de sacrificiu. Este un cumul de valori creștine după care ar trebui să ne ghidăm cu toții și nu întâmplător Ziua Poliției Române este asociată uneia dintre cele mai importante sărbători ale calendarului creștin, Buna Vestire”, a spus premierul.
Apărarea legii nu este numai un obiectiv al Poliției Române, ci și o datorie, a continuat Nicolae Ciucă.
„În profesia de polițist, apărarea legii nu reprezintă doar un obiectiv al instituției pe care dumneavoastră o reprezentați, ci și o datorie pe care ați demonstrat-o în nenumărate situații că sunteți pregătiți să o îndepliniți în mod exemplar. Aprecierile venite din partea partenerilor internaționali privind activitatea polițiștilor români care desfășoară misiuni în străinătate vă definesc drept o instituție integrată la nivel european și euroatlantic”, a adăugat oficialul.