Nicolae Ciucă, întrebat dacă se gândește PNL să îl schimbe pe Marcel Boloș: Probabil că are și motive personale pe care le ia în considerare. Voi avea o discuție cu domnia sa legată de acest subiect (VIDEO)

Nicolae Ciucă, întrebat dacă se gândește PNL să îl schimbe pe Marcel Boloș: Probabil că are și motive personale pe care le ia în considerare. Voi avea o discuție cu domnia sa legată de acest subiect (VIDEO)
Nicolae Ciucă, liderul PNL. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat că a discutat și va purta o nouă discuție cu ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, despre care spune că „a căutat să își valorifice cât de mult a putut cunoștințele” la Ministerul Finanțelor „și să facă în așa fel încât să gestioneze partea aceasta de deficit bugetar”.

Nicolae Ciucă, întrebat despre Marcel Boloș

Întrebat vineri într-o conferință de presă dacă se gândește PNL să îl schimbe pe Marcel Boloș, liderul liberalilor a spus: „Există o discuție pe care am avut-o cu domnul ministru”.

„În momentul de față, la Ministerul Finanțelor, Marcel Boloș a căutat să își pună și să își valorifice cât de mult a putut cunoștințele, și să facă în așa fel încât să gestioneze partea aceasta de deficit bugetar. Probabil că are și motive personale pe care le ia în considerare, ținând cont că toată presiunea este îndreptată asupra propriei persoane, și voi avea o discuție cu domnia sa legată de acest subiect”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Fostul premier l-a lăudat pentru activitatea de la Ministerul fondurilor europene

Nicolae Ciucă spune că a apreciat activitatea depusă de Marcel Boloș în perioada în care era ministru al fondurilor europene.

„Vreau să îi mulțumesc încă o dată și să reamintesc faptul că România, cu ministrul Boloș la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a reușit să obțină și să realizeze cea mai mare absorbție în vreun an vreodată de când am devenit membri ai Uniunii Europene și asta i se datorează din perspectiva mea dumnealui și echipei de la MIPE”, a mai declarat Nicolae Ciucă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`