Nicolae Ciucă, întâlniri la nivel înalt cu liderii Europei, în marja Congresului PPE de la București. Liderul PNL a discutat cu premierul grec, la o zi după atacul de la Odesa

Publicat: 07 03. 2024, 10:54
Actualizat: 07 03. 2024, 12:37
Nicolae Ciucă, președintele PNL. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Nicolae Ciucă, lider PNL și președinte al Senatului României, a continuat seria întâlnirilor la nivel înalt în marja Congresului PPE de la București și a discutat de această dată cu Kyriakos Mitsotakis, prim-ministrul Greciei.

Discuția dintre Nicolae Ciucă și premierul Greciei, la o zi după atacul de la Odesa

Dialogul dintre cei doi oficiali a avut loc la doar o zi distanță de atacul efectuat de forțele ruse la Odesa în timp ce premierul grec se afla într-o vizită acolo.

Explozia provocată de atacul rușilor ar fi avut loc la doar 150 de metri de delegația elenă. Kyriakos Mitsotakis vizita orașul alături de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit Protothema preluată de Ukrainska Pravda.

„Suntem cu toții în regulă”, declara ministrul elen de stat, Stavros Papastavrou, după incident.

Nicolae Ciucă a vorbit despre provocările Europei și cu alți lideri de pe continent

Liderul PNL a avut mai multe întâlniri la nivel înalt în marja Congresului PPE de la București. Nicolae Ciucă a discutat inclusiv cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„I-am arătat că prioritatea imediată a României este admiterea deplină a țării noastre în Spațiul Schengen. Pe termen lung, dorim continuarea susținerii pentru fermieri și pentru antreprenorii din mediul rural. De asemenea, considerăm că politicile ce vizează schimbările climatice trebuie să fie gândite din perspectivă economică, pentru a nu afecta oamenii mai mult decât o face deja încălzirea globală.

În materie de politică externă, apreciem decizia de începere a negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Integrarea celor două state în UE va asigura securitatea economică a regiunii. Războiul declanșat de Rusia este cea mai mare amenințare la adresa Europei, iar Ucraina trebuie sprijinită din toate punctele de vedere, inclusiv prin urgentarea apropierii de UE”, declara Nicolae Ciucă, care s-a întâlnit și cu președinta Parlamentului European.