Nicolae Ciucă, lider PNL și președinte al Senatului, a vorbit despre viața de familie și a dezvăluit că îi plac foarte mult mâncărurile cu care a crescut, dar că nu este un mare consumator de carne. Liberalul spune că are grădina lui, însă că îi place foarte mult să meargă și la piață, fiind „foarte important focus grupul acesta cu oamenii la magazin sau pe stradă”.
Liderul PNL a declarat joi seară la România TV că Plenița, localitatea doljeană în care s-a născut, este „foarte apropiată de Mehedinți” și se află „la 7 kilometri de vestita cramă Oprișor”.
Nicolae Ciucă a recunoscut că îi place „foarte mult” vinul.
„La mine la țară se face roze. Îl amestecă”, a povestit liberalul.
Întrebat dacă este gurmand, el a spus: „Îmi place să mănânc. E și o chestiune genetică, nu provin dintr-o familie de oameni supli, dar într-adevăr îmi place să mănânc. Nu sunt carnivor. Mănânc foarte rar carne. Îmi plac foarte mult mâncărurile cu care am crescut la bunica, la mama”.
„Sarmalele de post, se făceau sarmale de post cu orez și ciorba de fasole, fără afumătură, ciorba de roșii, că acolo se cultivă roșii, este bazin legumicol”, au fost câteva dintre exemplele oferite de Nicolae Ciucă.
A dezvăluit că face și bulion: „Fac și acasă. Eu am grădina mea, am acolo 80 de metri pătrați unde îmi cultiv în fiecare an propriile legume. Îl fierbem acasă și îl punem în sticle”.
Nicolae Ciucă a dezvăluit că soția sa este cea care plătește facturile.
„Cel care se ocupă de tot ceea ce înseamnă grija față de familie, grija față de ce mâncăm, grija față de răsadul pe care îl punem în grădină, grija față de toate celelalte chestiuni este soția mea”, a continuat fostul premier.
Liderul PNL spune că îi place să meargă la piață.
„Îmi place să mă duc la piață, îmi place să mă duc în Carrefour (…), îmi plac foarte mult chestiunile acestea. Îmi place să mă duc să îi văd pe oameni. Sunt oameni care ne opresc și spun, domne`, uite, n-ați făcut asta bine. Să știți că este foarte important focus grupul acesta cu oamenii la magazin sau pe stradă”, a explicat Nicolae Ciucă.
Liberalul consideră că să fii bunic este cea mai mare binecuvântare a unui om în viață.
Totodată, el a recunoscut că îi plac foarte mult jocurile populare.
„Îmi plac jocurile populare. Îmi plac foarte mult. Îmi plac jocurile din Lunca Dunării, pentru că acolo este un amestec de tradiție românească, cu influență din Bulgaria, cu influență din Serbia. Sunt niște jocuri absolut colosale”, a mai spus Nicolae Ciucă.