Nicolae Ciucă, după întâlnirea cu reprezentanții cultelor: Este o modalitate de dialog pe care o vom continua și cu ceilalți reprezentanți ai societății civile (VIDEO)
Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu reprezentanții a 18 culte din România, joi, și spune că Guvernul va continua această formă de dialog și cu alți actori ai societății civile.
Ce a spus Nicolae Ciucă după întâlnirea cu reprezentanții cultelor
„Am avut o activitate pe care a organizat-o Secretariatul pentru Culte, găzduită aici, la Templul Coral, o întâlnire la care au participat 17 din cele 18 culte din România. A fost o activitate foarte bună, în care am reușit să ascultăm fiecare reprezentant, cu mesajul și propunerile dumnealor. De asemenea, am avut posibilitatea să discutăm și să transmitem mesajul atât de la nivelul domnului ministru al Sănătății, domnul Rafila, cât și de la nivelul Guvernului României. Aș putea spune că activitatea a debutat printr-un mesaj care ne-a plăcut foarte mult tuturor, suntem aici pentru că ne iubim țara și ne iubim comunitățile, iar mesajul nostru a fost cât se poate de clar că, prin astfel de activități, nu facem altceva decât să redăm încrederea oamenilor și speranța”, a declarat premierul.
Cele 18 culte păstoresc împreună peste 99% din populația României, spune Nicolae Ciucă.
„N-o spun gratuit, o spun pentru că aceasta se întâmplă în baza unui dialog pe care noi îl avem cu societatea civilă, cele 18 culte păstoresc împreună peste 99% din populația României, or partea aceasta de dialog ne ajută în tot ceea ce înseamnă găsirea soluțiilor și armonizarea lor cu nevoile și specificul fiecărei comunități în parte. Este o modalitate de dialog pe care o vom continua și cu ceilalți reprezentanți ai societății civile astfel încât să putem să primim și să acumulăm tot ceea ce vine din partea cetățenilor români pentru a putea să luăm decizii pentru cetățenii români”, a adăugat oficialul liberal.