Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a oferit detalii despre întâlnirea cu omologul de la PSD, Marcel Ciolacu, și a precizat că „s-a discutat despre crearea unor majorități locale acolo unde au fost candidați comuni”, transmite HotNews.ro.
Liderul PNL a precizat că liberalii vor avea candidat propriu în cursa pentru Cotroceni.
„Partidul Național Liberal va avea propriul candidat. Urmează să stabilim în forurile de conducere a partidului. Deocamdată nu avem toate datele”, a mai declarat Nicolae Ciucă.
Fostul premier transmitea un mesaj similar și pe 4 iunie.
„PNL va avea propriul candidat la prezidenţiale, iar decizia privind nominalizarea va fi luată în forurile de conducere ale partidului. E normal ca după locale să avem un Consiliu Naţional, în care să analizăm rezultatele de la locale şi europarlamentare şi pornind de aici să stabilim paşii pentru ca partidul, membrii partidului, să decidă şi să avem, dincolo de nominalizare, şi strategia cu care PNL va intra în alegeri”, a declarat Nicolae Ciucă.