Premierul desemnat Nicolae Ciucă a continuat, duminică, discuțiile cu PNL și UDMR pentru finalizarea programului de guvernare. Luni, acesta va vorbi cu reprezentanții USR.
„Duminică, la Palatul Victoria, premierul desemnat Nicolae Ciucă a continuat discuţiile pentru finalizarea Programului de guvernare, împreună cu echipele de experţi ale Partidului Naţional Liberal şi ale Uniunii Democrate Maghiară din România, în prezenţa preşedinţilor Florin Cîţu şi Hunor Kelemen.
Luni, 25 octombrie, premierul desemnat Ciucă va purta discuţii cu reprezentanţii conducerii Uniunii Salvaţi România pe marginea Programului de guvernare”, au anunțat reprezentanţii PNL.
Sâmbătă, PNL și UDMR au discutat despre programul de guvernare și au avut loc convorbiri cu reprezentanții minorităților naționale, altele decât cea maghiară. De asemenea, Nicolae Ciucă a vorbit la telefon cu Marcel Ciolacu, președintele PSD. La final, Ciolacu a spus că e nevoie de un „armistițiu politic” și că social-democrații sunt dispuși să susțină Guvernul Ciucă, dar pe termen limitat.