Nicolae Ciucă, despre vizita în Ucraina: Am fost afectați de ce am văzut în Irpin și Borodianka / Am discutat despre sprijinul pe care România îl acordă guvernului și poporului ucrainean (VIDEO)
Premierul Nicolae Ciucă a vorbit, miercuri, despre vizita pe care a efectuat-o în Ucraina cu o zi înainte.
„Vizita a avut două obiective, primul fost acela de a continua să exprimăm solidaritatea cu poporul ucrainean în fața agresiunii ruse și să condamnăm ferm și deschis această invazie ilegală, neprovocată, nejustificată.
Al doilea obiectiv a fost de a stabili și continua discuțiile privind sprijinul pe care România îl acordă guvernului și poporului ucrainean și, desigur, relațiile bilaterale pe care urmează să le consolidăm.
Vreau să spun din nou cât de afectați am fost cu toții de ce am văzut în Irpin și Borodianka, zone în care au murit oameni nevinovați.
Au fost distruse locuințe, școli, spitale și am putut să vedem cum autoritățile locale depun eforturi să poată să redea din tot ce poate să însemne partea aceasta de revenire la o așa-zisă normalitate. Am discutat despre eforturile pe care le fac pentru reabilitarea rețelelor de curent electrc, alimentarea cu apă și asigurarea serviciilor medicale și continuarea activității în școli”, a declarat Ciucă.
Ciucă, despre crimele de război comise de ruși în Ucraina
„În ce privește măsurile care au fost luate pentru a fi identificați cei care au produs aceste atrocități, care s-au dedat la crime de război, crime împotriva umanității, am exprimat clar susținerea Guvernului României pentru aceste demersuri la nivel internațional, am subliniat că deja Guvernul României a alocat 100.000 de euro contribuție voluntară pentru Curtea Penală Internațională, așa încât să poată să își desfășoare activitatea în teren și am exprimat disponibilitatea noastră ca țara noastră să contribuie cu experți în total.
E inadmisibil ca, indiferent de context, să fe lovite obiective civile în care își pierd viața oameni nevinovați”, a continuat Ciucă.
Ce a discutat premierul României cu președintele și prim-ministrul Ucrainei
„În ce privește întâlnirile pe care le-am avut cu omologul ucrainean și cu președintele Ucrainei, am subliniat efortul pe care l-au făcut atât Guvernul României,cât și poporul român, întreaga societate. E vorba de solidaritatea pe care am arătat-o încă din primul moment.
E vorba de empatia pe care poporul român a arătat-o, de generozitate și de măsurile luate la nivel guvernamental, așa încât refugiații ucraineni să poată beneficia de tot ce e nevoie pentru a depăși aceste momente deosebite, de groază aș putea spune.
Deja au trecut granița peste 860.000 de ucraineni, peste 80.000 au decis să rămână în România și am prezentat celor doi oficiali faptul că România are 45 de școli în limba ucraineană, 7 licee în care se predă în limba ucraineană. Iar la nivelul Ministerului Educației s-au luat măsuri așa încât copiii ucraineni să poată beneficia de derularea orelor online, fiind asigurate tabletele necesare”, a mai declarat Nicolae Ciucă.