Nicolae Ciucă, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni: Vă asigur de respectul meu şi al Guvernului României faţă de identitatea şi valorile comunităţii maghiare
De Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, premierul Nicolae Ciucă le-a urat maghiarilor o sărbătoare binecuvântată și bucurie în unitatea și diversitatea Uniunii Europene.
Mesajul lui Ciucă de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni
„Astăzi, cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni vă asigur, din nou, de respectul meu personal și al Guvernului României față de identitatea și valorile comunității maghiare. Vă doresc, dumneavoastră, cetățenilor români de etnie maghiară, să aveți o sărbătoare binecuvântată, bucurându-ne să ne regăsim uniți în diversitatea Uniunii Europene din care facem parte”, a transmis șeful Guvernului.
Ciucă a vorbit apoi despre solidaritate și toleranță: „Anii de pandemie și recentele provocări pe care le traversăm împreună ne aduc și mai aproape, împărtășind aceste momente grele, prin solidaritate între noi și mai ales față de prietenii și vecinii noștri ucraineni, care au ales să se refugieze la noi din calea războiului. Spiritul toleranței și al armoniei, în care toate minoritățile beneficiază de drepturi constituționale egale ne oferă azi ocazia de a ne manifesta generozitatea și recunoștința.
„La mulți ani tuturor maghiarilor din România și de pretutindeni!”, a mai transmis premierul Nicolae Ciucă.