Nicolae Ciucă: „Cetățenii moldoveni trebuie să sprijine cu toată convingerea parcursul proeuropean prin alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte” (VIDEO)
Candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă, și-a exprimat miercuri susținerea pentru Maia Sandu și a transmis, în contextul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, că moldovenii trebuie să sprijine în continuare parcursul proeuropean, prin alegerea ei în turul doi de scrutin:
“Vreau să îi îndemn pe toți cetățenii din Republica Moldova, pe cei care trăiesc aici în România, pe rezidenții care trăiesc în România, pe cetățenii Republicii Moldova care trăiesc, își duc viața de zi cu zi în Republica Moldova să urmeze aceeași trăire pe care au avut-o atunci când au ieit la vot pentru referendum și au ales într-o dispută cât se poate de strânsă cu cei care se opun parcursului pro-european al Republicii Moldova.
La alegerile de duminică, cetățenii moldoveni trebuie să sprijine cu toată convingerea parcursul proeuropean prin alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte”.
Nicolae Ciucă a subliniat că în calitate de premier a colaborat foarte bine atât cu Maia Sandu, cât și cu Guvernul de la Chișinău:
“Am putut să colaborăm foarte bine, atât cu instituția prezidențială, și vă spun asta din postura de fost prim-ministru al României, cât și cu Guvernul Republicii Moldova pentru tot ceea ce a însemnat programele de integrare a Republicii Moldova în UE.
De fiecare dată am spus care au fost pentru noi beneficiile de a fi devenit membru al UE, am specificat de fiecare dată cifrele, pentru că cifrele nu ne mint, ele sunt cât se poate de evidente, și anume că România este beneficiara a 65 de miliarde de euro din fonduri europene. Deja președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, când a fost la Chișinău a anunțat un plan de susținere bugetară de 1,8 miliarde de euro pentru Republica Moldova, pentru tot ce înseamnă parcursul integrării europene. Ca atare, îi rog încă o dată, cu convingerea că vor proceda așa cum simt pentru țara lor, pentru dezvoltarea Repulicii Moldova, pentru modernizare, pentru viitorul copiilor din Republica Moldova, și anume, o singută soliuție: Maia Sandu președinte”.