Nicolae Ciucă: Bilanțul guvernării, la sfârșitul lunii iunie. Ministerele coordonatoare de reforme trebuie să își îndeplinească obiectivele exact așa cum sunt ele prevăzute (VIDEO)
Deși astăzi se împlinesc șase luni de la preluarea guvernării, coaliția a convenit ca activitatea de bilanț să aibă loc la sfârșitul lunii iunie, în condițiile în care acum este în plină derulare procesul de finalizare a jaloanelor și țintelor asumate pentru trimestrul al doilea, respectiv primul semestru din 2022, a explicat premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, la începutul ședinței de Guvern de miercuri.
Bilanțul guvernării, la sfârșitul lunii iunie, spune Nicolae Ciucă
„Astăzi se împlinesc șase luni de când am preluat guvernarea. Este un prilej să putem să privim cu optimism către obiectivele pe care ni le-am asumat. Nu o să facem un bilanț astăzi, pentru că am convenit ca această activitate să aibă loc la sfârșitul lunii iunie, din motive și argumente cât se poate de obiective”, a declarat prim-ministrul liberal.
Nicolae Ciucă a subliniat că ministerele coordonatoare de reforme trebuie să își îndeplinească obiectivele asumate.
„Ne aflăm în plin proces de finalizare a jaloanelor și țintelor asumate pentru trimestrul al doilea și, practic, primul semestru al acestui an și am convenit la nivelul coaliției ca procesul de evaluare pe care îl asumasem pentru primele șase luni de guvernare să fie prelungit până la sfârșitul lunii lunie, când fiecare dintre ministerele coordonatoare de reforme vor trebui să își îndeplinească obiectivele asumate exact așa cum sunt ele prevăzute în documentele formale”, a continuat oficialul.
Premierul le-a transmis miniștrilor să acorde atenția cuvenită pentru îndeplinirea obiectivelor.
„Vă rog să acordați atenția cuvenită pentru că, așa cum a rezultat din ultima întâlnire a Comitetului interministerial, sunt în curs de derulare o serie de demersuri prin care până la sfârșitul acestei luni să putem să înaintăm prima cerere de finanțare. Practic, săptămâna viitoare, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va transmite cererea către Bruxelles – asta, pe de o parte. De cealaltă parte, până la sfârșitul luni iunie, avem obligația să finalizăm cele 58 de apeluri din 69 – ca atare, este foarte important și de aceea am amânat această evaluare pentru finele lunii iunie, pentru că evaluarea va depinde de îndeplinirea acestui obiectiv de finalizare a celor 58 de apeluri”, a mai spus Nicolae Ciucă.